Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RÂMNICU VÂLCEA: Motivația Copilului-Cheia Succesului. Acasă și la școală

Oana Moraru, unul dintre cei mai apreciați experți în domeniul educației, a fost săptămâna aceasta în Râmnicu Vâlcea pentru a oferi momente valoroase privind motivația școlară a copiilor. Evenimentul ”Motivația Copilului-Cheia Succesului. Acasă și la școală” a fost organizat de Bebe Librărie cu sprijinul Cofetăriei Agrodor și a adunat în sala Magnum a Hotelului Ramada peste 150 de părinți, cadre didactice și persoane implicate în educația formală și informală a copiilor.

În cadrul conferinței au fost abordate teme precum:

  • Cum și cât punem presiune cognitivă pe fiecare tip de copil, pentru dezvoltare temeinică?;
  • Cum poate familia susține un traseu școlar de succes;
  • Cum facem ca învățarea să nu fie robotică, ci împlinitoare și provocatoare, stimulând intelectuldiferit pentru fiecare copil?;
  • Care sunt reperele pentru o dezvoltare bună de tip academic, emoțional și fizic la fiecare vârstă?;
  • Ce trebuie să știe, să facă și să fie un copil la finalul grădiniței, al clasei a II-a și la intrarea lagimnaziu;
  • Ce îl animă și îl menține în lucru pe fiecare copil, în funcție de temperamentul său?;

”Motivația se construieşte încet, ca un muşchi care creşte în salturi, la praguri diferite de vârstă. Şi depinde de starea emoţională care „împachetează” gimnastica mentală. Puțini suntem conștienți că perseverența și rezistența la efort sunt valori care se cultivă sistematic și conștient de către adulți. Copiii nu se nasc motivați să împlinească o ordine socială anume, ci, de cele mai multe ori, pornesc natural și entuziaști în explorarea vieții, cu un reflex foarte sănătos de a economisi energie și de a se retrage în fața lucrurilor care sunt resimțite ca dificile.” a spus Oana Moraru în cadrul evenimentului.

La final toti cei prezenți s-au arătat încântați de informațiile primite și au manifestat dorința de a participa și la alte evenimente de interes pentru educația copiilor.

Cofetăria Agrodor este una dintre cele mai apreciate rețele de cofetării din Râmnicu Vâlcea care încântă clienții cu produse mereu proaspete și delicioase. Poveștile dulci încep cu desertul potrivit.

În ultimii șapte ani Bebe Librărie a organizat mai multe evenimente în Râmnicu Vâlcea precum: dubla lansare de carte ”ABC de nutritiție” și ”Mami, e gata?”, semnate de Mihaela Bilic și respectiv Ioana Chicet-Macoiveiciuc, conferința „Școala de ieri, copilul de astăzi și lumea de mâine” cu Oana Moraru, „Îmbrățișări pentru Râmnicu Vâlcea” – lansare de carte ”O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă”, de Ioana Chicet Macoveiciuc, spectacolul de teatru pentru copii ”Te rog, mulțumesc, te iubesc”, precum și ”Motivație în educație” cu Oana Moraru.