Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: Banatul Azi

Şoferi prinşi „aburiţi” la volan de către poliţiştii vâlceni. Unul nu avea permis!

FOTO: Banatul Azi

În noaptea de 17 spre 18 mai a.c., în jurul orei 00.30, poliţişti rutieri, din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, au oprit pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din municipiul Râmnicu Vâlcea, un autoturism, condus de G.D., de 34 de ani, din Râmnicu Vâlcea. Având în vedere că bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice de sânge, pe numele acestuia fiind deschis dosar penal.

De asemenea, la data de 16 mai a.c., în jurul orei 15.00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea, l-au depistat în trafic pe B.D., de 67 de ani, în timp ce conducea un moped pe drumul judeţean 658, pe raza comunei Muereasca, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi având o concentraţie de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. B.D. este cercetat pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi a fost amendat pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

La data de 13 mai, 2 șoferi au fost depistați băuți în Vâlcea

Un şofer a fost depistat băut în jurul orei 23.00 de catre poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani, pe drumul judeţean 645, pe raza localităţii Scundu. Poliţiştii l-au testat pe C.A., de 20 de ani, din comuna Prundeni cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Lăpuşata l-au depistat în data de 13 mai a.c., în jurul orei 04.00, pe T.C.A., de 21 de ani, din comuna Lăpuşata, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 676, pe raza localităţii.