Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DSP Vâlcea va primi o parte din dozele de vaccin hexavalent

Vestea mult aşteptată de către părinţii nou-născuţilor a sosit de la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea. Potrivit declaraţiei directorului DSP Vâlcea, Lorena Margaritrscu, în această săptămână, vor ajunge primele doze de vaccin hexavalent în municipiul nostru. Potrivit spuselor directorului, dozele nu vor acoperi tot necesarul, urmând ca alte tranşe să fie trimise. Din acest motiv, vor avea prioritate la vaccinare copiii de două luni, iar apoi vor urma restanţierii, arată curierul de Vâlcea.

Vaccinul hexavalent este administrat împotriva difterie, tetanosului, tusei convulsive, pneumoniei, meningitei, poliomielitei, haemophilus, hepatitei B şi face parte din schema obligatoria de imunizare a copiilor.

Vaccinul hexavalent lipseşte de pe piaţă de două luni de zile

Nu este pentru prima dată când vaccinul hexavalent lipsește de la medicii de familie și nici nu se mai găsește în farmacii. Anul trecut au fost, practic, două crize, una începută în martie și terminată abia în august, iar a doua, care a început în luna septembrie. Pentru a pune capăt acestei crize, Ministerul Sănătăţii a semnat, în data de 13 septembrie, un contract de achiziţionare a 255.000 de doze de vaccin hexavalent, prin procedură de urgenţă.

„Primul lot de vaccin este de 115.000 de doze. MS face apel către toţi medicii de familie să demareze programarea la vaccinare a copiilor eligibili şi a celor care nu au fost vaccinaţi până în prezent. Al doilea lot de vaccin hexavalent, adică restul de 140.000 de doze, va ajunge în România până la data de 31 octombrie 2016.” se arată într-un comunicat emis de Ministerul Sănătăţii.

Proiect: sancţiuni drastice pentru medicii care nu raportează vaccinurile administrare

Potrivit unui proiect, Ministerul Sănătăţii doreşte ca medicii care nu raportează vaccinurile administrate pacienţilor să primească sancţiuni de până la 10 mii de lei. Aceste măsuri vin în condiţiile în care România are o rată de vaccinare de doar 75%, cu 20 de procente mai mică decât cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Medicii nu văd însă beneficiile raportării şi spun doar că vor avea şi mai mult de muncă.

„Am introdus aceste sancțiuni nu de dragul de a amenda medicii de familie. Este un instrument extrem de util atât pentru Ministerul Sănătății, cât şi pentru medicii de familie pentru a vedea statusul vaccinal al copiilor din România, ne putem face planificări în funcție de stocuri”, afirmă Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt la Ministerul Sănătății.

De celelalte parte, medicii de familie, spun că aceste raportări le-ar îngreuna munca şi nu ar rezolva lipsa anumitor vaccinuri din ţara noastră.

„Ne-am dori ca datele să fie introduse mai ușor, istoria vaccinală a copiilor mă refer la cei din şcoli nu e corect să o introducă medicul de familie, pentru că asta înseamnă resursă umană suplimentară. Aceste date predate și raportate către direcțiile de sănătate publică să fie preluate de acolo”, a declarat Valeria Herdea, medic de familie.