Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Facoceris aka El Heneral

Facoceris, mistreţul din savanele africane, animal cu botul mare și turtit și cu colții curbați, a ajuns general în România. I se mai spune şi “generalul interesului naţional”, cu nume în buletin Gheorghe Oprea. Este şi ministru. Semnificaţia cuvântului “ministru”, vine din latină – “minister”, şi înseamnă “servitor, supus, inferior”. Un ministru dintr-un guvern democratic, aşadar, este supusul, servitorul naţiunii, acţionează în interesul ei şi se pune în permanenţă în slujba ei. Un slujitor, nu un vătaf. Ceea ce nu este cazul lui Gheorghe Oprea, vinovat moral de moartea unui poliţist din escorta coloanei cu care se deplasa.

Sub ochii lui un om a murit. Dar coloana nici nu a oprit. Oprea, marele şef al operațiilor de salvare din țara asta nici nu a oprit să vadă ce s-a întâmplat cu omul acela. Se spune chiar că a dat ordin să se plece de la locul accidentului şi coloana a pornit. Cu girofarurile pornite, pentru că, nu-i aşa?, deplasarea era în interesul naţional. Totuşi, girofarurile sunt pentru poliţie, salvare şi pompieri. Nu pentru politicieni. Unde este nevoie urgentă de politicieni?! Niciodată nu are cineva nevoie urgentă de ei. Aşadar, un om tânăr a murit deschizând calea spre buda lui Facoceris aka El Heneral care nici nu a avut bunul simţ să vină la înmormântare.

Moartea poliţistului generează, acum, valuri de revoltă, în ciuda tăcerii oficiale. Dacă e adevărat că Gabriel Oprea venea cu coloana oficială de la un restaurant, atunci trebuie să plece urgent din funcţiile deţinute! Cum nu a fost cale de întoarcere pentru poliţistul motociclist, aşa trebuie să fie şi pentru “Generalul Doctor”. Cine îl va plânge pe decedat, de acum? Doar familia, ca şi în alte cazuri, cel mai recent Aura Ion, de exemplu. Se va muşamaliza şi acest caz. De mâine, durerea este doar a familiei. Vor apărea noi subiecte “senzaţionale” şi lumea va uita. Iar vinovaţii îşi vor vedea de viaţa lor ticăloasă.

Văduva, dacă-i deşteaptă, trebuie să-şi angajeze nişte avocaţi de la Bruxelles şi să-l dea în judecată pe Oprea pentru abuz în serviciu. Să ceară vreo 20-30 de milioane de euro despăgubire de la el, nu de la ministerul de interne. Să-l lase în izmene, că doar de acolo a plecat şi acolo trebuie să ajungă din nou. Iar dacă decedatul a avut asigurare de viață societatea de asigurare va căuta și în gaura de șarpe vinovatul pentru a-și recupera banii.

Era alt Oprea sub Băsescu. Nu avea atât tupeu. Înseamnă că nu era aşa important. Dar acum este. Cum a ajuns în situaţia asta? Are cineva nişte “scheleţi în dulap” care pot fi accesate cu ajutorul lui Oprea? Că eu nu cred că e vorba doar de voturi în Parlament/Guvern. E mai mult decât atât. Ăsta e caz penal. Cum naiba să nu ai dosar penal după aşa ceva, şi cum să nu primeşti condamnare cu executare? Păi, e simplu, dacă locuieşti în România. Într-o ţară civilizată ăsta e omor indirect, nu există circumstanţe atenuante, doar agravante.

Interesant, premierul Olandei poate merge la serviciu cu bicicleta, însoţit doar de şeful de cabinet, tot pe bicicletă. Vicepremierul României, generalul Oprea, nu poate merge nici la cârciumă fără coloană oficială… Ce face acum vicepremierul României? Face ce ştiu ei, guvernanţii noştri, mai bine, adică ne sfidează. Ministrul de interne nu are dreptul la coloana oficială decât dacă există vreun interes de serviciu sau o urgenţă. Aşa că ciocu’ mic! Oprea, generalul de intendenţă (adică armă periculoasă a numărătorilor de izmene şi furăcioşilor din tainul soldăţesc) a făcut un abuz de serviciu şi, ca atare, este acţionat în instanţă de nişte ONG-uri, că la noi nu se practică sesizarea autorităţilor în drept, mai ales când doctoratul în drept a fost luat cu Copy/Paste. Deci, toarsh’ plotoner, mai răsfirat, toar’she, mai răsfirat!!!