Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

REŢETA ZILEI: Găluşte cu prune

Ce vă trebuie? 500 g cartofi, 125 g făină, 1 linguriţă ulei, 2 ½ linguri zahăr, 1 kg prune, 1 vârf de cuţit scorţişoară, 8 linguri pesmet, 1 nucă de unt.

Cum se prepară? Speli prunele şi le laşi la scurs. Fierbi cartofii în apă cu sare, îi cureţi de coajă şi îi pasezi ca pentru piure. Adaugi făina, uleiul, ½ linguriţă de zahăr, un praf de sare şi frămânţi un aluat nu foarte tare. Îmbraci fiecare prună în câte o bucată de aluat de mărimea prunei, rotunjeşti şi le fierbi, la foc mic, în apă clocotită cu puţină sare până se ridică la suprafaţă. Le scoţi cu o spumieră şi le laşi la scurs. Căleşti pesmetul în untul încins, adaugi zahărul rămas, scorţişoara şi tăvăleşti găluştele prin pesmetul fierbinte.

Să aveţi poftă!