Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fiica fostului director al USG a ajuns animatoare în cluburi

Liberalul Ion Popescu a rămas uimit la aflarea veștii că fiica sa a ajuns să- și practice meseria prin cluburi, animând spiritele, însă a ținut să precizeze că „este opțiunea ei”.

Marți, 1 septembrie a.c., în revista CanCan a apărut un articol referitor la fiica fostului director al Uzinelor Sodice Govora, liberalul Ion Popescu, intitulat „Dansatoarea Deliei se fâțâie pe cuburi în club”. De câteva luni, Andreea Popescu umple paginile tabloidelor centrale cu aventurile sale nocturne. Ea s-a făcut remarcată atunci când a devenit dansatoarea cântăreței Delia, pentru ca mai apoi să se vorbească de o eventuală idilă cu artistul Liviu Vârciu. Revenind la articolul de care menționam mai sus, trebuie spus că fiica liberalului vâlcean a fost surprinsă de către paparazzii CanCan într-o ipostază mai mult decât jenantă, animând bărbații prin cluburi. „De și a terminat liceul de balet și are atestat de dansator profesionist, Andreea, dansatoarea Deliei Matache, nu a avut nimic împotrivă să accepte un job degradant, ar zice unii. Pentru a câștiga ceva bani în plus, aceasta s-a angajat animatoare într-un club din Capitală și, două zile pe săptămână, miercurea și joia, dansează pe cuburi pentru a face atmosferă. Munca ei valorează 250 de lei pe seară. Tot atât câștiga și dintr-un spectacol de maximum o oră. Până să înceapă criza, bruneta se descurca bine cu banii obținuți astfel. Acum însă concertele sunt din ce în ce mai puține, iar ea are nevoie de o nouă sursă de venit” scriu cei de la CanCan.

Ion Popescu, uimit de noua meserie a fiicei sale

Liberalul Ion Popescu s-a arătat consternat când a aflat că fiica sa, care a făcut șicoala de dans, a ajuns să- și practice meseria prin cluburi, animând spiritele. Cu toate acestea, el s-a abținut de la comentarii, susținând că este viața ei și face ce vrea cu ea. „Este dansatoare profesionistă pentru că a făcut șicoala de dans. Este problema ei ce vrea să facă și este opțiunea ei. Mi-a confirmat că, din când în când, dansează și la un club. Mi-a spus că scopul ei este să câștige cât mai mulți bani” ne-a declarat fostul director al USG, liberalul Ion Popescu.

CLAUDIA STANCIU