Parcul Naţional Cozia este o rezervaţie naturală întinsă pe o suprafaţă de peste 17.000 hectare pe teritoriul judeţului Vâlcea, fiind localizată în partea central-sudică a Carpaţilor Meridionali, cuprinzând partea estică a Munţilor Căpăţânii, Masivul Cozia şi partea sud-estică a Munţilor Lotrului. Accesul în Parcul Naţional Cozia se face în principal prin DN 7 (E 81), care este una din legăturile capitalei cu restul Europei.
Zona este cunoscută ca o destinaţie turistică importantă în România, care prin potenţialul ei natural (peisaje, izvoare termale, relief, hidrologie, faună, floră, etc) şi antropic reprezintă o destinaţie interesantă pentru toţi turiştii.
Zona este locuită din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind castrul roman de la Arutela sau masa împăratului Traian. Mânăstirile de aici sunt cunoscute în întreaga ortodoxie.
Vizitând Parcul Naţional Cozia nu te poţi plictisi, poţi face drumeţii, plimbări în natură, să practici unele sporturi. De asemenea în interiorul Parcului se organizează expediţii, tabere, concursuri în aer liber.
Lasă un comentariu