Mânăstirea Cornetu este situată în orașul Brezoi – Călinești, județul Vâlcea. A fost schit de călugări, iar în prezent este mânăstire de maici, purtând hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”.
Mânăstirea a fost ctitorită de vornicul Mareş Băjescu şi soţia sa Maria, în anul 1666, în timpul domniei lui Radu Leon, pe locul unei construcții mai vechi. În anul 1898, s-a construit calea ferată şi tunelul care trece pe sub porţile din faţa bisericii, fiind necesară demolarea chiliilor. Cupola şi o parte din altar au fost dărâmate în 1916-1918 şi refăcute între anii 1923-1925.
Mânăstirea are ziduri foarte groase din piatră. Interiorul este compartimentat în altar, naos şi pronaos; are două turle, una pe naos şi a doua pe pronaos. Ansamblul cuprinde: biserică, foișor, arhondaric și zid de incintă.
Mânăstirea Cornet a avut rolul de a menţine paza pe Valea Oltului şi drumul spre Argeş, de a supraveghea vama de la Genune (Câineni), de a apăra Cozia şi Curtea de Argeş de cotropitorii ce veneau de la nord şi de a fi un centru religios pentru aşezările dimprejur.
Din toamna anului 2009, de la trecerea la cele veşnice ale stareţului arhimandrit Mina Stan, Mânăstirea Cornet a trecut sub administraţia Mânăstirii Cozia.
Lasă un comentariu