Acasă Video VIDEO: Mânăstirea Bistriţa

VIDEO: Mânăstirea Bistriţa

Mânăstirea Bistriţa se află în satul Bistriţa aparţinând de comuna Costeşti din judeţul Vâlcea, pe pitoreasca vale a râului cu acelaşi nume, pe şoseaua ce leagă municipiul Rm. Vâlcea de oraşul Horezu. Mânăstirea Bistrița, a fost zidită între anii 1492-1494, fiind ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul). Ea se află în satul Bistrița, comuna Costești din județul Vâlcea, pe pitoreasca vale a râului cu același nume. Prima atestare documentară a Mânăstirii Bistrița este un act din 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul.

Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei a adus de la Constantinopol cea mai de preț comoară a lăcașului, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată și s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupești și sufletești, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcașul să fie asaltat de numeroși pelerini. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc cu aur. În anul 1656 Constantin Voievod, donează o raclă de argint în care să fie așezate sfintele moaște.

Constantin Brâncoveanu donează mânăstirii un clopot , obiect de o inestimabilă valoare și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana. La toate acestea se adaugă valoarea neprețuită a picturile interioare făcute de maestrul penelului românesc Gheorghe Tattarescu în anul 1850. Pe pereți se află pictați ctitorii: Barbu Craiovescu, Constantin Brâncoveanu, Maria Doamna, Despina Doamna și Barbu Știrbei.

Se pare că aici ar fi fost tipărită prima carte în limba română, „Liturghierul” (conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă, aceasta a apărut la 10 noiembrie 1508). Încă din secolul XVII aici funcționează o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui Constantin grămatic din satul Corbeasa-Vâlcea. Mai târziu, în 1620 Mihail Moxa scrie aici „prima istorie universală” de pe meleagurile noastre intitulată „Cronograful Țării Românești”. Manuscrisul este descoperit la această mănăstire în 1845 de un filolog rus, V Grigorovici, care-l publică la Cazan în anul 1859.

De remarcat faptul că în anii 1877 – 1888, pe durata Războiului de independență, aici a funcționat un spital militar. Tot aici, între anii 1883 – 1898, a funcționat o școală militară.

Până în anul 1948, la această mânăstire a funcționat diferite școli, în special pentru fete, chiar și o școală normală pentru pregătirea de institutoare pentru școli primare.

În anul 1959, mânăstirea este desființată și călugărițele trimise „acasă”.

A urmat o perioadă oarecum benefică pentru o categorie de copii loviți de soartă, copii cu deficiențe mentale mai puțin sau mai mult grave, oligofreni în termeni medicali, când în clădirile mănăstirii a funcționat, și mai funcționează, o școală specială pentru aceștia.

În anul 1984, prin străduința răposatului Înaltpreasfințitul Gherasim, pentru viața monahală a acestui așezământ s-au ivit noi orizonturi, acesta reușind să reînoade vechiul fir, reînființând mănăstirea. A refăcut clădirile și sub pretextul înființării unui muzeu al tipografiei, încet, încet așezământul a fost repopulat. După anul 1989, viața monahală a căpătat noi valențe.

Din anul 1999, stăreția mânăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota, prin transformarea acesteia din mânăstire de călugări în mânăstire de maici.

Sursa video: youtube / Turism Land

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.