Este incredibil ce a păţit un bărbat, client fidel al lanţului de fast-food KFC, el fiind şocant în momentul în care a văzut cu ce a fost servit. Bărbatul a cerut pui prăjit, dar în loc să primească comanda dată a primit şobolan crispy.
Cazul şocant a fost înregistrat în Satele Unite, la un Fast – Food KFC din Wilmington, California. În momentul în care a muşcat din carnea primită, clientul a descoperit că este ceva „tare şi cauciucat”. S-a uitat mai atent şi a observat că mâncarea sa are forma unui şobolan prăjit.
„Am scos imediat afară din gură bucata de carne. M-am uitat în jos, la ce aveam în mână şi mi-am dat seama că bucata de carne are forma unui şobolan cu coadă” – a declarat clientul pentru CNN.
Omul a filmat tot din acel moment şi a postat videoclipul pe pagina sa de Facebook. Ulterior, el s-a întors la restaurantul KFC de unde îşi cumpărase mâncarea, iar managerul fast-food-ului a confirmat că este vorba despre un şobolan, şi-a cerut scuze şi i-a oferit clientului o masă gratuită.
Ca urmare a acestui scandal, conducerea KFC a declarat: „Am avut numeroase încercări de a-l contacta pe client, dar el a refuzat să stea de vorbă cu noi personal sau prin avocat. El nici nu a venit cu bucata respectivă de piu să fie verificată”.
Lasă un comentariu