Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

SECRETUL TABLOIDELOR DE MARE SUCCES

foto arhiva Vocea ValciiGoana după cititori i-a făcut pe ziariştii marilor tabloide deosebit de inventivi. Pentru că nu în fiecare zi se întâmplă chestii ieşite din comun, respectivii sunt nevoiţi să incite curiozitatea cititorilor punând titluri apocaliptice unor articole cu relatări banale/Iată câteva exemple:

De necrezut! Palamida Marius din Poplaca şi-a petrecut jumătate din viaţa în cârciumă, deşi nu pune strop de alcool în gură. Meseria de chelner l-a obligat să facă asta!

Un incendiu devastator a făcut scrum cârpa aprinsă de o gospodină care voia să alunge ţânţarii!

Cutremurător! O găină cotcodăceşte după fiecare ou făcut, prevestind, parcă, Apocalipsa!

Fantastic! O babă din Chitila susţine că vede mai bine pe lumina decât pe întuneric!

Senzaţional! Actriţa Cici Vasilescu are nu mai puţin decât DOI sâni!

Incredibil! O tânără din Buhuşi s-a trezit într-o dimineaţa în propriul său pat!

În cazul în care un asteroid uriaş ar pulveriza Terra, comuna Feleştoaca nu ar scăpa, crede un specialist ISU.

Uluitor! A spus da şi s-a trezit sclav pe viaţă, pentru că se afla la propria lui căsătorie!

N-o să-ţi vina să crezi! Baronul Munchausen relatează fapte care te vor bulversa!

*** Acest material este un pamflet si trebuie tratat ca atare!!!