Dragă jurnalule,
Iartă-mă dacă, acum, când scriu aceste rânduleţe, ochii mi se umplu de lacrimi şi nostalgia mă poartă pe aripile ei spre zilele când m-am înrolat ca simplu plutonier de presă. Generalul a observat imediat că am poezia în sânge şi mi-a ordonat să-i recit câte ceva în fiecare dimineaţă după ce termin curăţenia pe sectoare şi-i fac cizmele.
Au fost anii în care m-am format.Cu fiecare wc spălat realizam mai bine cum să-i defăimez pe adversarii şefului în interviuri distrugătoare. Cu fiecare bocanc lustruit pentru “domn’ general”, cum m-a lăsat să-i zic, am învăţat că trebuie să fiu nemilos cu subalternii. Am scris la comandă mii de materiale şi unele erau atât de meşteşugit ticluite că ajungeam să le cred şi eu.
Ce vremuri…Acum sunt deja în pragul pensionarii. Şefii ţipă la mine şi-mi spun că ce scriu nu mai păcăleşte pe nimeni şi că intenţionează să mă treacă în rezervă. Că să nu păţesc o aşa ruşine, am decis să ies la raportul de seară al televiziunilor şi să raportez: DA, AM FOST COLONEL SUB ACOPERIRE!
Şi pentru că sunt un mare poet închei cu versurile:
Din Oceanul Pacific
A ieşit un pește mic
Şi pe-a lui coadă scria:
Nu e SIE ca CIA!
******
Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.