Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlceanul Andrei Cruceru, la Campionatul European de Karate din Bulgaria

Andrei Daniel Cruceru, de 17 ani din Râmnicu Vâlcea, karatist cu centură neagră, stilul Shotokan, va participa, în perioada 18 – 19 februarie 2017 la Campionatul European de Karate, care va avea loc în capitala Bulgariei, la Sofia. La același campionat participă și Antonio Totelecan, tot din Râmnicu Vâlcea.

Tânărul karatist Andrei Cruceru își dorește să se întoarcă acasă cu o medalie, pe care să o adauge palmaresului său, deși știe că va întâlni adversari foarte bine pregătiți.

De-a lungul celor 9 ani de participare la Campionatele Naționale de Karate, vâlceanul Andrei Daniel Cruceru a obținut rezultate remarcabile, dintre care amintim: 14 titluri de campion național, 8 titluri de vicecampion național, 8 medalii de bronz. În cadrul competițiilor externe, a obținut primul titlu de campion balcanic al Vâlcii, în 2011, în Cipru – Larnaca și o medalie de bronz în cadrul Campionatului European de Karate. De asemenea, Andrei Cruceru a mai participat și la Jocurile Olimpice pentru copii, Turcia, Konya, 2014.

Primăria Râmnicu Vâlcea și firma Super Mercato sponsorizează participarea tânărului karatist Andrei Cruceru.