1

Vâlceanca Cristina Vărzaru vrea să obţină performanţă la Bucureşti

sunny17.wordpress.com

sunny17.wordpress.comHandbalista originară din Râmnicu Vâlcea, Cristina Vărzaru, îşi doreşte să obţină performanţe mari cu echipa sa de club. Aceasta evoluează la CSM Bucureşti şi vrea cu ardoarea să câştige Liga Campionilor sau măcar un loc fruntaş în competiţia continentală. „Îmi doresc să câştig un trofeu european şi să fiu sănătoasă, atât eu, cât şi colegele mele pentru a putea realiza asta. Pentru a câştiga Liga Campionilor avem nevoie de foarte multe lucruri. Avem nevoie de susţinerea continuă a primăriei şi a celor care sunt în spatele proiectului, de sănătate, de un culoar bun, şi de noroc, mai multe lucruri. Poate pare uşor din exterior, dar nu e deloc. E unul dintre cei mai grei ani pe care eu i-am avut în handbal. Sunt convinsă că vom creşte mai mult, pentru că de la anul vom întâlni adversari cu adevărat puternici în Liga Campionilor. Sper să ne găsească pregătite şi să ajungem cel puţin în Final Four. Eu personal îmi propun să câştigăm Liga Campionilor. Din echipă cred că sunt cea mai bătrână, dar nu mă simt aşa. Mă simt bine, în formă, şi voi continua atâta timp cât mă voi simţi aşa” – a declarat pentru Prosport, Cristina Vărzaru.