Realegerea lui Răzvan Burleanu în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal nu a rămas fără urmări. Un club din Vâlcea a anunțat că se retrage din campionat în semn de nemulțumire față de rezultatele alegerilor din acest an.
Este vorba despre Damila Măciuca, ocupanta locului 3 în Seria Vest a Ligii a IV-a din Vâlcea. Anunțul a fost făcut de președintele clubului, Lucian Munteanu.
„Alegerea lui Burleanu la şefia FRF pentru al doilea mandat reprezintă soclul eternităţii unui sistem corupt, fără viitor în FRF. Întrucât venirea lui Lupescu la conducerea FRF, o persoană cu o educaţie extraordinară, un caracter frumos, care ar fi putut schimba în bine destinul fotbalului românesc, nu s-a întâmplat, toţi membrii FC Damila Măciuca am decis astăzi, 20 aprilie 2018, suspendarea oricărei activităţi sportive din cadrul Ligii 4, ca semn de respect şi solidaritate faţă de valorile adevărate ale fotbalului românesc, care au avut curajul să încerce schimbarea atât de necesară.
Micii noastre comunităţi din comuna Măciuca, judeţul Vâlcea, îi va lipsi bucuria sportului, dar apreciem că societatea românească are nevoie de o atitudine activă pentru orice faptă care afectează viitorul nostru. Dragi suporteri FC Damila Măciuca, vă mulţumim pentru toată susţinerea voastră şi vă asigurăm că vom găsi noi forme de exprimare şi prin alte ramuri ale sportului decât fotbal!”, a declarat preşedintele clubului Damila Măciuca, Lucian Munteanu.
Lasă un comentariu