Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tur de forță pentru Oltchim!

campioanele au jucat trei meciuri în numai patru zile elevele lui Voina au pierdut la Zalău dar sunt sigure de un nou titlu național

După parcursul din Liga Campionilor care s-a terminat în faza semifinalelor, Oltchim Râmnicu Vâlcea a făcut un adevărat tur de forță în Liga Națională pentru a recupera meciurile restante. Astfel, elevele lui Radu Voina, Relu Roșca și Steluța Luca au disputat nu mai puțin de trei partide în numai patru zile. Chimistele au câștigat două dintre ele și au pierdut una și și-au asigurat câștigarea unui nou titlu național.

 Înfrângere după trei ani!

 În primul meci, Elisei și compania au jucat la Cluj, contra formației Universitatea. În campionatul trecut clujencele fuseseră singurele care au reu șit să nu piardă contra Oltchimului. De această dată Jolidon s-a autodepă șit și a reu șit să se impună cu 29-27. Pentru gruparea vâlceană a fost prima înfrângere în ultimii trei ani din Liga Națională, în cele peste 80 de jocuri disputat în această competiție. Derby-ul de la Cluj a fost disputat, vâlcencele conducând cu 15-13 la pauză și cu 20-16 în minutul 38. Din acel moment Jolidon a avut o revenire incredibilă, a egalat la 20, în minutul 43, și a luat apoi conducerea, 22-21 în minutul 45. Jolidon a condus pe final chiar și cu 4 goluri diferență, 27-23 (53), dar Oltchim s-a apropiat imediat. La 27-28, vâlcencele au ratat în două rânduri egalarea, iar Senocico a consființit înfrângerea în ultimele secunde, cu un ultim gol marcat în poarta Luminiței Huțupan Dinu. Oltchim a pierdut ultimul meci în campionatul intern la 11 februarie 2009, tot în deplasare, cu Rulmentul Brașov (scor 41-36). Disputa din Ardeal a fost una cu ghinion și pentru căpitanul Oltchimului, Oana Manea, cea care s-a lovit cap în cap cu o adversară, chiar în minutul 4. În ziua în care a împlinit 26 de ani, Oana s-a ales cu arcada spartă și a fost trasportată de urgență la spital. La Cluj pentru echipa vâlceană au evoluat: Portari: Huțupan 11 intervenții, Tolnai 3 intervenții, Marcatoare: Băbeanu 4 (4 din 7m), Nechita 4, Meiroșu 3, Vetkova 3, Ozel 3, Managarova 3, Chirilă 2 , Elisei 2, Brădeanu 2, Curea 1, Manea, Vizitiu.

Victorie cu scandal la Zalău

 În cea de-a doua partidă, chimistele au jucat la Zalău, în fața formației locale, în ceea ce acum ceva ani era meciul derbi al întrecerii interne, partida care dădea campioana României. Și de această dată cele 60 de minute au fost echilibrate, chiar dacă Oltchim nu avea presiunea rezultatului. Zălăuancele s-au ținut scai de campioane și le-au pus probleme în multe momente ale disputei care a avut loc într-o sală de sport de liceu, polivalenta din Zalău fiind în renovare. Oltchim a condus în start, a avut 5-2 (minutul 10), 8-5 (minutul 18), dar Zalăul a revenit de fiecare dată. Apărările au dus greul meciului, ambele echipe chinuindu-se efectiv să înscrie. A fost 13-11 la pauză pentru Oltchim, dar gazdele nu au cedat niciun moment. Au egalat repede la 14, iar din minutul 43 au preluat conducerea, 17-16! Niciuna dintre echipe nu a reu șit însă să se desprindă, HC Zalău conducând ultima dată cu 21-20 în minutul 53. Experiența și-a spus cuvântul și roș-albastrele s-au impus la final cu 24-22, stârnind furia lui Gheorghe Tadici, tehnicianul care a antrenat și pe Oltchim și a câștigat singurele două trofee europene de după 1989 pentru Vâlcea. La Zalău, pentru Oltchim au evoluat: Portari: Tolnai, Dinu. Marcatoare: Elisei 7 goluri, Vetkova 4, Băbeanu 2, Managarova 2, Farcău 2, Ozel 2, Brădeanu 2, Vizitiu 2, Chirilă 1. A mai evoluat: Meiroșu. Neutilizate: Smedescu, Curea, Nechita, Manea. Aruncări de la 7m: 4 primite, 1 transformată. Eliminări: Brădeanu, Vetkova.

 „A fost o vânătoare din partea arbitrilor”

 Gheorghe Tadici a fost vehement la adresa arbitrilor, la finele celor 60 de minute. „Sunt foarte puține de spus despre acest joc, atâta timp cât în prezența șiefului arbitrilor, probabil că a venit ca protector, un cuplu de arbitre care, culmea se duc și la Olimpiadă, pot să fluiere după două regulamente, cel puțin în faza de apărare. Am luat cinci goluri din pa și și fault în atac, iar pe noi ne-au oprit, inclusiv la ultimul gol din repriza întâi. Au fost situații când la ele a fost apărare în semicerc un metru și s-au făcut că nu văd, în schimb au făcut <farmacie> în partea cealaltă. Ca să nu mai spun că am primit cartonaș roșu pentru simplu fapt că m-a strigat cineva din tribună, iar eu m-am întors și i-am răspuns. Dacă pentru acest lucru am primit roșu, atunci acești oameni nu ar trebui să arbitreze în altă parte, undeva în țările bananiere. Este inadmisibil. A fost vânătoarea șiefului arbitrilor. Cel mai mult îmi pare rău de munca fetelor și de dezamăgirea care le-o provoacă niște arbitri. Probabil, de aceea avem și rezultatele care le avem la nivel de echipa națională, pentru că acolo nu le face nimeni niciun serviciu. În condițiile acestea o să ajungem să ne bată și Japonia”, a spus tehnicianul care a și primit cartonașul roșu pentru proteste repetate.

 „A fost un joc normal, de campionat”

 De partea cealaltă, Radu Voina a spus că o astfel de rivalitate duce numai la accidentări: „Cred că această rivalitate care nu servește la nimic din punct de vedere al ambiției cu care s-a jucat. Nu duce decât la accidentări ale fetelor și dintr-o parte și din cealaltă. Pentru noi nu a fost nicio presiune în acest meci. A fost un joc normal de campionat, ca oricare altul. Din păcate, publicul are voie să strige orice, plătește sau nu plătește, dar împrumută din partea rea a fotbalului cuvinte care se pot reproduce cu greu. Sunt mulțumit de jocul echipei. Fetele s-au bătut și au meritat această victorie. Nu șitiu cine va termina pe podium alături de noi, important este să terminăm noi pe primul loc. Gustul amar care-l am eu și cei care iubesc Oltchimul este că ne-am împiedicat la Cluj, după 80 de meciuri fără înfrângere”.

Fără probleme la Baia Mare

 După două meciuri tensionate, Oltchim a avut parte și de unul liniștit la Baia Mare, în fața echipei locale, HCM. Vâlcea s-a desprins încă din start, au condus cu 5-1 și cu 8-3 la mijlocul primei reprize. Într-o sală arhi-plină, campioanele au intrat la pauză într-un avantaj liniștitor, 15-8. Diferența de șiapte goluri s-a păstrat în repriza secundă, Voina rulând întreg lotul în timp ce elevele sale nu au mai apăsat pedala de accelerație. La final a fost 30-23 pentru roș-albastre care au terminat cu bine un adevărat turneu. În meciul de la Baia Mare pentru Oltchim au evoluat: Portari: Knezovic 16 intervenții. Marcatoare: Elisei 5, Băbeanu 4 (2 din 7m), Curea 4, Meiroșu 3, Nechita 3, Farcău 3, Vetkova 3, Vizitiu 2, Ozel 2, Brădeanu 1. Aruncări de la 7m: 3 transformate / 7 acordate 2 transformate / 4 acordate.

Sâmbătă la Ploiești

 Până la finalul campionatului mai sunt de disputat numai trei etape. Oltchim va juca sâmbătă la Ploiești, contra lui CSM și în ultima rundă la Galați, cu Oțelul. Între cele două meciuri suporterii vâlceni au șiansa să le vadă pe campioane ultima dată în acest sezon, în disputa contra formației Universitatea Neptun Constanța, prilej cu care se va sărbători și câștigarea unui nou titlu național.

Vlad Soare