Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Suntem în semifinale!

Oltchim nu a avut mari probleme în meciul contra lui Krim și s-a calificat, din nou, în primele patru echipe ale Europei

Oltchim Râmnicu Vâlcea a început meciul cu Mercator Ljubljana, din penultima etapă a grupelor principale din Liga Campionilor, cu mari emoții. O nouă partidă slabă și o eventuală înfrângere ar fi făcut aproape imposibilă calificarea în semifinalele competiției, în condițiile în care elevele lui Radu Voina urmează să termine grupa în deplasare pe terenul campioanei din Muntenegru, Buducnost Podgorica. De partea cealaltă, Krim avea o singură variantă, victoria, singura care o menținea în cursă. A ie șit un meci echilibrat în prima sa jumătate. Oltchim a deschis scorul, a condus mai mereu și a avut și trei goluri avans în prima repriză. Oaspetele nu au cedat lupta, au încercat și au reu șit să țină scorul strâns. Ultima formație care a marcat în prima repriză a fost tot Vâlcea și la pauză a fost 17-15 pentru campioana României. Krim a dat semne vizibile de revenire în debutul părții secunde. Slovenele au egalat la 17 și se părea că va fi un final de partidă cu mari emoții. Nu a fost așa, din fericire pentru cei peste 3500 de vâlceni care au creat o atmosferă de vis. Chimistele s-au mobilizat și din minutul 35 au dominat fără drept de apel întâlnirea. Cu zece minute înainte de final deja se șitia care va fi echipa care urma să meargă în semifinale pentru că scorul devenise 27-20. Finalul a fost lipsit de spectacol, Oltchim nu a mai forțat și Krim a redus handicapul final la numai patru goluri, 30-26. Campioana României și-a asigurat prezența în primele patru formații ale Europei, indiferent de rezultatele ultimei etape. Oltchim va termina pe locul secund, în timp ce Buducnost Podgorica este lidera de incontestat a grupei, muntenegrenele având punctaj maxim după cinci etape și un golaveraj de invidiat. Echipa Bojanei Popovic a trecut în acestă etapă, fără probleme, de campioana din Franța, Metz.

Duminică la Podgorica, final de grupă

 În ultima etapă a Grupei 2 principale, Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca în deplasare, pe terenul liderei, Buducnost Podgorica, duminică de la ora 20.00. Indiferent de rezultatul acestui meci clasamentul final nu se mai poate modifica. Totu și, pentru Oltchim este un meci al orgoliilor, având în vedere că în partida din tur Buducnost s-a impus chiar în sala Traian la o diferență de zece goluri, după cel mai slab joc al chimistelor din acest sezon competițional. Având în vedere că rezultatul mai contează numai pentru palmares, este posibil ca cei doi tehnicieni să nu apeleze chiar la toate handbalistele de bază, o parte din ele putând fi menajate pentru confruntările din semifinalele Ligii Campionilor.

Luptă mare în Grupa 1

Lupta pentru calificarea în semifinale din Grupa 1 a devenit una foarte interesantă după meciurile din penultima etapă. Lidera clasamentului, ETO Gyor, a remizat pe propriul teren cu Itxako Estella, fosta finalistă din sezonul trecut. În cealaltă partidă, campioana en-titre a Europei, Larvik, a pierdut pe propriul teren cu Midtjylland, 20-27. În aceste condiții, Gyor este calificată de pe prima poziție a clasamentului și va juca împotriva Oltchimului, în timp ce toate celelalte formații se bat în ultima etapă pentru cea de-a doua poziție calificantă. Șanse mici are Larvik, formația norvegiană urmând să joace contra lui Gyor, în timp ce Itxako și Midtjylland se vor întâlni în meci direct în Spania, la Navarra.

Din nou cu ETO Gyor

Oltchim va juca pentru un loc în finală contra campioanei en-titre a Ungariei, ETO Gyor, formație care a jucat semifinalele ediției trecute. Tot în această fază a competiției s-au întâlnit cele două echipe și acum două sezoane, câștig de cauză având chimistele, după egal în Ungaria și victorie la Râmnicu Vâlcea. De atunci cele două combatante au făcut destule modificări în loturi, Gyor făcând o campanie de transferuri importantă și spectaculoasă. Prima partidă va avea loc la Râmnicu Vâlcea, pe 31 martie sau pe 1 aprilie, returul urmând să fie în Ungaria, peste o săptămână. „Eu sper să ne calificăm, să fie ca acum doi ani. Vom revedea și acele meciuri dar nicio partidă nu seamănă cu alta. Normal că ne dorim calificarea, ne vom lupta pentru fiecare minge”, a declarat extrema Ramona Maier Farcău.

 Declarații:

 „Știam că vom întâlni o echipă de top care de cinci ani investește mult în jucătoare. O echipă cu un sponsor puternic, cu handbaliste de valoare și un public fantastic. Am încercat să îmi mobilizez jucătoarele. Calificarea s-a jucat, probabil, la Ljubljana, atunci când noi am făcut un meci foarte slab. Vă felicit pentru calificare, voi fi suporterul vostru dar vă atenționez că în semifinale va fi cu totul altceva. Echipele sunt de un cu totul alt calibru, să nu vă culcați pe o ureche. Îmi cer scuze că acum câțiva ani nu am venit la Vâlcea să antrenez. Discutasem cu sponsorii, bătusem palma, trebuia să vin să antrenez pe Oltchim. Din păcate a intervenit o problemă de familie peste care nu am putut trece. Am ales familia.” Tonje Tiselj, antrenor principal Krim Ljubljana

 „A fost o calificare obținută cu emoții, încă nu e jocul cum trebuie. Dar și-au revenit, e un plus față de prestația de la Metz. Am urmărit jucătoarele românce din echipa națională. M-au încântat Elisei, Oana Manea și, evident, prestația lui Huțupan, de și ea nu mai e în lotul național. Nu fac eu echipa, ci antrenorul. Eu atât șitiu, că am retras-o acum doi ani. Trebuie să își îmbunătățească jocul în apărare și să folosească ceea ce foloseau în trecut, contraatacul. Oltchim nu dispune de aruncătoare puternice de la 9 metri. Ozel și Jovanovici sunt jucătoare de 9 metri, dar care aruncă mai greu de la 10 sau 12 metri, cum e Bojana Popovici.” Cristian Gațu, președinte Federația Română de Handbal

 „Am încercat să îmi fac datoria cum am putut mai bine. Am transformat în gol fazele muncite de colegele mele. Mă bucur că am revenit la Oltchim (n.r. Daniela a fost împrumutată la HC Zalău), în Liga Campionilor se joacă un handbal fantastic. Nu mi-a fost teamă că vom pierde, am rămas conectate și după ce Krim ne-a egalat în repriza secundă. Recunosc că șitiam că va fi greu să îmi câștig un loc în echipa trecută pe foaie. Sper să joc din ce în ce mai bine și să fac parte dintr-o echipă a viitorului la Oltchim, alături de celelalte jucătoare tinere din lot. Normal că vrem în finală, ne vom bate pentru fiecare minge și sperăm să trecem de Gyor.” Daniela Băbeanu.

 „A fost foarte greu. Krim a venit la Vâlcea să- și joace șiansa. Mai sperau și ele la un rezultat bun și la calificare. Noi am fost însă foarte, foarte unite, am arătat ca o echipă de data aceasta. S-a văzut, cred, din partea tuturor fetelor dorința de a câștiga și de a merge mai departe. Au existat emoții. Era meciul decisiv, nu aveam voie la vreun pas gre șit. Am vorbit toată săptămîna între noi că trebuie să dăm totul pe teren pentru a învinge. Important e că nu am cedat niciun moment, au fost perioade când Krim a stat aproape de noi, presiunea a fost enormă, dar am rezistat.” -  Valentina Ardean Elisei

 „A fost și tensiune, dar important e că nu am cedat niciun moment. Krim nu a condus niciun moment, au fost mereu în urma noastră. Chiar și în momentele în care au fost egalele noastre, noi nu am cedat. Am crezut în noi până la capăt. Atmosfera a fost senzațională. Pentru oamenii ăștia merită să mori pe teren. Am arătat că am avut multă dorință de calificare, am arătat atitudine. Gyor are o echipă bună, omogenă, dar eu cred că șiansele sunt egale. Poate noi o să prindem zile mai bune, o să le facem să joace mai prost. De un singur lucru trebuie să fie siguri suporterii noștri: vom lupta până la capăt pentru că ne dorim să ajungem în finală. Când te bați, dai totul pe teren, rezultatul nu se șitie niciodată.” Oana Manea

 Grupa 1

 Rezultate:

Larvik Midtjylland 20-27

ETO Gyor Itxako 25-25

 Clasament:

1. ETO Gyor         5    1  0  148-12   9

2. Midtjylland        5  2  0  3  123-132  4

2. Larvik                5  1  2  2  110-122  4

3. Itxako Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â  5  0  3  2  115-118  3

 Ultima etapă:

 Larvik Eto Gyor

Itxako – Midtjylland

 Grupa 2

 Rezultate:

Oltchim Krim 30-26

Buducnost Metz 32-26

 Clasament:

1. Buducnost         5  5  0  0  151-12   10

2. Oltchim             5  3  1  1  141-132  7

3. Krim                  5  1  0    119-13   2

4. Metz                  5  0  1    120-138  1

 Etapa viitoare:

Buducnost Oltchim

Krim – Metz

Vlad Soare