Chimia, prima victorie în Divizia A
Formația de handbal feminin, Chimia Râmnicu Vâlcea, a debutat cu dreptul în primul său sezon din Divizia A. Elevele Nicoletei Lazăr au trecut categoric de 26-16 de Universitatea Re șița. Chimistele sunt pe locul secund al clasamentului, după CS Timișoara.
Două înfrângeri pentru naționala lui Voina
Naționala de handbal feminin a României joacă foarte slab la cea mai tare competiție amicală din Europa Cupa Mondială din Danemarca. Elevele lui Radu Voina au cedat în primul meci la scor în fața naționalei Franței, scor 25-30 după 60 de minute în care tricolorele au gre șit foarte mult. Nici în meciul al doilea Manea și compania nu au excelat și au cedat în fața Germaniei, scor 31-29, chiar dacă porneau ca mari favorite. România a câștigat trofeul pus în joc anul trecut dar la această ediție a ratat accederea în semifinale, româncele urmând să se întoarcă în țară cu mult mai repede decât era programat.
Greu să ajungem la Olimpiadă!
Federația Internațională de Handbal a anunțat sistemul de calificare la Jocurile Olimpice pentru echipele naționale feminine și masculine. La turneul final olimpic de la Londra 2012 vor participa câte 12 echipe, patru dintre acestea fiind deja cunoscute: Marea Britanie, ca națiune gazdă, la feminin și masculin, respectiv Franța (campioană mondială masculin) și Norvegia (campioană europeană feminin). La feminin, Campionatul Mondial din Brazilia (2-18 decembrie), la care participă și naționala României, oferă un loc direct pentru Olimpiadă, care va fi obținut de campioană, în timp ce echipele clasate pe locurile 2-7 vor participa la turnee olimpice de calificare (25-27 mai 2012). Formațiile de pe locurile 2-4 vor avea drept de organizare al acestor turnee. La masculin, turneele olimpice de calificare vor avea loc în Danemarca, Spania și Suedia, între 6-8 aprilie 2012, componența grupelor urmând a fi cunoscută după desfășurarea campionatelor continentale.
Vlad Soare
Lasă un comentariu