Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sportivii de la SCM, premiați de Mihai Stoichiță

• Antrenorul le prevede un viitor străucit tinerelor speranțe ale votbalului vâlcean

Peste 250 de copii şi juniori legitimaţi la SCM Râmnicu Vâlcea au primit, într-o atmosferă festivă, cadouri de sărbători din partea conducerii clubului finanţat de primăria municipiului reşedinţă al judeţului Vâlcea. De asemenea, antrenorii care activează în cadrul clubului au primit diplome şi plachete de merit pentru activitatea din prima parte a asezonului. Surpriza galei a fost un tort uriaş, în culorile clubului, alb şi albastru, care a făcut deliciul copiilor. La festivitate au participat cei doi conducători de la SCM, Marius Ţuca şi Jean Turmacu, dar şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu. Preşedintele Comisiei Tehnice de la FRF, Mihai Stoichiţă, a fost prezent şi el la eveniment. ”Vâlcea a fost o zonă care a avut tradiţie în fotbalul autohton şi din care folosim copii la loturile naţionale, asta înseamnă că sunt resurse şi trebuie cultivate în continuare, iar noi ajutăm. Mă bucur mult să văd că vă place fotbalul, îl practicaţi cu pasiune şi sper să văd cât mai mulţi dintre voi la echipele naţionale, aveţi grijă cum vă pregătiţi. Să vă iubiţi părinţii şi să vă respectaţi antrenorii”, le-a spus Mihai Stoichiţă copiilor de la SCM. ”Vă felicit că faceţi sport şi nu staţi în faţa calculatoarelor, ca alţi copii de vârsta voastră. În calitate de administratori ai acestui oraş, ne-am dat interesul să vă creăm condiţii şi sunt fericit pentru performanţele voastre din acest an competiţional. Felicitări şi anul următor să fie şi mai bun. În urmă cu 7-8 ani îţi rupeai picioarele prin tribune, vestiarele erau distruse, dar acum sunt condiţii foarte bune la stadionul Municipal”, a spus şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu. Aflat în primul an de activitate, clubul SCM Râmnicu Vâlcea se bucură cu două echipe la Liga Elitelor şi mai mulţi juniori la loturile naţionale. SCM a fost înfiinţat după ce CSM Râmnicu Vâlcea a intrat în faliment şi a lăsat judeţul fără nicio echipă în primele trei ligi fotbalistice ale ţării.