Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se decide soarta CSM-ului!

Potrivit informaţiilor pe care le avem de la viceprimarul Râmnicului, Edi Vârlan, azi va avea loc o întâlnire între reprezentanţiai Consiliului Local şi ai sponsorului principal de la CSM Râmnicu Vâlcea. Se va decide, astfel, soarta formaţiei de eşalon doi din Zăvoi care este în pericol de a nu putea continua activitatea. Reprezentanţii formei Damila vor ca oficialităţile locale să preia cheltuielile de administrare a bazei sportive şi pe cele legate de centrul de copii şi juniori pentru a se putea forma, astfel, o echipă de seniori competititivă. Dacă se va ajunge la un numitor comun, CSM urmează să fie antrenată tot de Alexandru Pelici. Tehnicianul timişorean a fost zilele trecute la Râmnicu Vâlcea şi a avut o discuţie cu conducerea clubului. Ambele părţi au decis să se continue colaborarea în cazul în care CSM se va înscrie în viitoarea ediţie a campionatului. Reunirea lotului urmează să aibă loc pe data de 6 iulie, la baza sportivă din Zăvoi acolo unde va avea loc, cel mai probabil şi cantonamentul centralizat de vară. În ceea ce priveşte lotul de fotbalişti, acesta urmează să fie conturat până la startul pregătirilor.