Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: www.oradeahub.com

SCM Râmnicu Vâlcea va juca în Superligă!

FOTO: www.oradeahub.comSe anunţă un început în forţă în Superliga judeţeană de fotbal de la Vâlcea! Prima etapă din sezonul 2017-2018 va debuta vineri cu câteva jocuri ce se anunţă interesante, mai ales derby-ul dintre Viitorul Dăeşti (câştigătoarea ediţiei de anul trecut) şi Flacăra Horezu, una din pretendentele la titlu din acest an. În celelalte jocuri ce vor avea loc pe 19 august, se vor întâlni A.S. UNIREA Tomşani – C.S. Mădulari (18.00), A.S. OLTEȚUL Alunu 2016 – C.S. COZIA Călimăneşti (18.00) şi F.C. Băbeni – A.S. MINERUL Costeşti (11.00). Altă partidă a rundei I se va da pe 20 august, între AS Olteţul Bălceşti şi Voinţa Orleşti, meci programat de la ora 18.00.

Pe lângă derby-ul de vineri dintre Dăeşti şi Horezu, la fel de interesant va fi meciul de la Brezoi, programat pe 23 august, unde echipa locală CS Lotru va întâlni echipa SCM Râmnicu Vâlcea. AJF Valcea a decis miercuri în comitetul de urgenţă să accepte echipa finanţată de primaria Râmnicului în Superligă, pe locul lăsat de Stejarul Vlădeşti. Echipa formată din juniori îl va avea ca antrenor pe Robert Tufişi şi va disputa meciurile de acasă pe sinteticul din Zăvoi.