Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SCANDAL în handbalul vâlcean: LUMINIȚA HUȚUPAN vrea să renunțe și la titlul de cetățean de onoare al Râmnicu Vâlcea

Luminița Huțupan Dinu, cel mai bun portar de handbal din lume, din toate timpurile, titlu acordat de Federația Internațională de Handbal, este decisă să plece din România, după ce a fost umilită de noul antrenor de la HCM Râmnicu Vâlcea, anunță gsp.ro.

Luminița Huțupan Dinu (45 de ani), care a antrenat portarii la HCM Râmnicu Vâlcea până în urmă cu câteva luni, a fost anunțată că nu va mai continua la HCM deoarece nu intră în calculele viitoare ale clubului.

„Handbalul nu a început la Vâlcea cu Huțupan și nici nu se va termina cu Huțupan. Dar e intrigant ceea ce mi s-a întâmplat mie. Cred că am făcut ceva pentru handbalul din Rm. Vâlcea și nu cred că meritam să mi se întoarcă spatele.

În toamnă, când s-a apelat la serviciile mele, pentru a antrena portarii, am vorbit că voi avea contract până în această vară, iar apoi mi se va prelungi. Am plecat în vacanță și de atunci am tot fost amânată de cei care susțin formația.

Cu doar câteva zile înainte să înceapă pregătirea pentru noul sezon, am fost sunată de președintele clubului, domnul Petre Berbecaru, care mi-a spus că noul antrenor, Aurelian Roșca, nu vrea să lucreze cu mine, fără să mi se spună și de ce.

Acest mare antrenor în devenire a preferat să aduca doi secunzi, pe nașul și pe finul! Că doar așa se procedează în România, alegerile se fac pe nepotism, nu pe valoare”, a declarat Luminița Huțupan Dinu.

Luminița vrea să renunțe și la titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea, declarând că se simte nedreptățită și că vrea să renunțe la tot ce are legătură cu Râmnicu Vâlcea.

„Mă gândesc serios să plec din Rm. Vâlcea, poate chiar din România. Nu cred că aș mai putea să mă întâlnesc în oraș cu cei care m-au mințit, cu cei în care am avut mare încredere. O să merg și la Consiliul Local al Municipiului Rm. Vâlcea pentru a cere să mi se retragă titlul de „Cetățean de Onoare”. După cele întâmplate, simt că nu merit această distincție” a declarat Luminița Huțupan Dinu pentru gsp.ro.