Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Facebook/HCM Ramnicu Valcea

Sâmbătă, HCM Râmnicu Vâlcea joacă „finala” cu HC Zalău

foto: Facebook/HCM Ramnicu ValceaÎn acest moment HCM Râmnicu Vâlcea este pe poziţia a noua a clasamentului, la un singur punct distanţă de următoarele două clasate, SCM Craiova şi HC Zalău. Meciul decisiv pentru elevele lui Ştefan are loc sâmbătă, 16 aprilie 2016, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, acolo unde vine formaţia antrenată de fostul selecţioner, Gheorghe Tadici. În cazul unui succes, municipalele urcă cel puţin o poziţie şi pot rămâne „în obiectiv” şi după ultima etapă, în care vor merge pe terenul unei formaţii modeste, Universitatea Alexandrion Cluj.

Partida dintre zălăuance şi vâlcence are loc cu începere de la ora 16.00 şi Clara Vădineanu şi compania speră la un sprijin mare din partea publicului spectator. În meciul din tur, HCM a reuşit să se impună la Zalău şi să furnizeze una dintre surprizele acestui campionat. Constantin Ştefan nu se va putea baza pe serviciile Clarei Vădineanu, încă aflată în perioada de recuperare după o accidentare. În rest, tot lotul este valid.