tehnicianul timișorean și-a dat acordul să continue în Zăvoi dacă va fi păstrat un nucleu de fotbaliști
 Un lucru e clar, la CS Municipal tehnicienilor timișoreni le merge foarte bine. După Alin Artimon, antrenor apreciat de spectatori și fotbaliști, mai puțin de conducerile clubului, Alexandru Pelici, un alt tehnician din orașul de pe Bega, a reu șit să convingă. Timișoreanul a venit la mijlocul campionatului, când gruparea din Zăvoi se afla în partea inferioară a clasamentului. După un start de retur fantastic, CS Municipal a reu șit să termine sezonul la mijlocul ierarhiei, reușind să învingă echipe cu pretenții din Seria a II-a, UTA Arad, Damila Măciuca sau FCM Târgu Mureș.
 Condiții de bun-simț
 Pentru a rămâne la CS Municipal, Alexandru Pelici ar fi cerut păstrarea nucleului de fotbaliști care a reu șit să își îndeplinească obictivul în sezonul competițional care s-a încheiat. Patru fotbaliști au plecat, însă, de la gruparea vâlceană Traore, Lungu, Nkongue și Gogo șiu, în timp ce alți doi, Vasile și Pârvu sunt și ei la final de contract și au lăsat de înțeles că și-ar dori contracte mai bune la alte grupări. Ambii au primit propuneri și de la municipali, urmând să dea răspunsul până la reunirea lotului.
 Cine este Pelici
 La doar 39 de ani, Alexandru Pelici este deja un nume în fotbalul românesc. În momentul în care mulți antrenori abia își încep cariera, Alexandru a condus deja două formații în primul eșalon, Voința Sibiu și Unirea Alba Iulia și alte cinci în Liga a II-a. S-a născut pe 10 ianuarie 1974, la Timișoara și a absolvit cursurile Facultății de Sport și Educație Fizică la „Universitatea de Vest”. Este familist convins și în timpul liber îi place să citească, să asculte muzică veche, folclor bănățean și să vizioneze filme de calitate. Octavian Paler este scriitorul său preferat și nu de puține ori îi place să-l citeze. Cariera de fotbalist și-a început-o în anul 1987 la juniorii echipei „Progresul Timișoara” avându-l ca antrenor pe Doru Mascovescu. La nivel de seniori a jucat la „Progresul Timișoara” în Divizia B, debutând la vârsta de 16 ani. Pasul spre fotbalul mare l-a făcut în 1995, când a fost transferat la „Politehnica Timișoara” de către antrenorul Costică Rădulescu care i-a acordat șiansa de a ajunge la „mândria Banatului”. A jucat fundaș central până în anul 1999. Printre colegii alături de care a evoluat sunt nume mari ale fotbalului timișorean, Mugur Gușatu, Cosmin Contra, Adrian Stoicov, Sorin Vlaicu, Marcel Băban, Vali Velcea, Ion Almășan sau Titi Varga. A avut de unde să învețe meseria de antrenor: Costică Rădulescu, Emerich Dembroski, Iosif Rotariu, Aurel Șunda sau Victor Rosca. Din 1999 a plecat la CSM Re șița – „La Rosso-nerri din Banat”, unde a jucat până în anul 2001. Cariera de fotbalist și-a terminat-o la numai 28 de ani, la Unirea Alba Iulia, din cauza repetatelor accidentări la genunchi. Tot la formația din Alba a debutat ca antrenor secund al lui Aurel Șunda. Alexandru Pelici deține și în acest moment recordul pentru cel mai tânăr antrenor pe care l-a avut primul eșalon din România. La doar 30 de ani a fost numit principal la Unirea Alba Iulia și mulți au crezut că echipa va retrograda. Nu s-a întâmplat deloc așa și Unirea a terminat pe locul 6 în Liga I, cea mai bună clasare din istoria clubului. Alexandru Pelici este pasionat și de muzica populară. Ascultă ore și în șir melodii bănățene dar și cântă folclor, vocea sa fiind apreciată de specialiști.
 Mureșan, primul transfer
 CS Municipal a perfectat și primul transfer din pauza competițională. Atacantul de 22 de ani, Silviu Mureșan, ultima dată la Unirea Alba Iulia a semnat cu vâlcenii și a venit liber de contract, având în vedere că echipa ardeleană s-a desființat și s-a retras din Liga a II-a. Silviu a mai fost în vederile municipalilor dar transferul nu s-a putut perfecta acum câteva luni. Altfel, elevii lui Alexandru Pelici mai au două săptămâni de vacanță, reunirea lotului fiind programată pe 10 iulie, ora 18.00, în Zăvoi. Asta dacă nu cumva formația se va muta la Re șița, așa cum s-a zvonit în ultima perioadă.
Vlad Soare
Lasă un comentariu