Patricia Vizitiu (27 ani) a semnat un contract valabil pe un sezon cu HCM Râmnicu Vâlcea și a efectuat primul antrenament alături de echipa vâlceană. Interul drepta a jucat la Oltchim în perioada 2009-2012 și este componentă a lotului național, alături de care a participat și la Olimpiada desfășurată în vară, la Rio.
“Este un sentiment plăcut pentru mine să revin aici, mereu am jucat cel mai bun handbal la Vâlcea, este ca o a doua casă pentru mine. Mă bucur pentru decizia luată, să vin la HCM, sper din tot sufletul să fiu benefică echipei. Au trecut trei ani de când am plecat de la Vâlcea, sper ca această echipă să readucă publicul numeros în Sala Traian. Am vorbit des în ultima perioadă cu domnul Constantin Ștefan, este un antrenor bun, m-a atras și faptul că mă simt la Vâlcea ca acasă. Sper să fiu sănătoasă și să ajut cât mai mult echipa” a declarat Patricia Vizitiu.
Noul inter drepta al HCM-ului a mai evoluat în carieră la CSS Petroșani, Rulmentul Brașov, Oltchim, Üsküdar (Turcia), Krim Ljubljana (Slovenia), CSM București și HCM Baia Mare.
Lasă un comentariu