Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
gogarla time out copy

O veste bună şi una proastă de la Baia Mare

Numărul echipelor din primul eşalon se măreşte de la 12 la 14 şi HCM e ca şi salvată de la retrogradare. Elevele Simonei Gogârlă dau de lidera clasamentului în optimile Cupei României

Naţionala de handbal feminin a României a susţinut la Baia Mare două meciuri amicale în compania Germaniei, în ambele reuşind să se impună, 33-32 şi 31-25. În lot a fost şi vâlceanca Janina Luca, golghetera la zi a Ligii Naţionale feminine. Cu acest prilej a avut loc şi tragerea la sorţi pentru Cupa României la handbal feminin. Turneul final va avea loc al Târgovişte, în perioada 23-25 aprilie. Elevele Simonei Gogârlă au avut ghinion maxim şi vor juca în optimi contra băimărencelor de la HCM, lidere la finalul sezonului regulat al Ligii Naţionale. Cel mai probabil muncipalele vor juca un singur meci în Cupa României dar dacă vor reuşi minunea vor întâlni în sferturi pe HC Zalău, echipa selecţionerului Gheorghe Tadici.

Aproape sigur rămânem în primul eşalon

Vestea bună este că reprezentanţii formaţiilor din primul eşalon şi-au dat acordul pentru mărirea numărului de echipe din Liga Naţională de la 12 la 14. Decizia finală va fi luată la viitoarea şedinţă a Adunării Generale a Federaţiei Române de Handbal dar mai mult ca sigur nimic nu se va mai schimba. În acest caz, HC Municipal este ca şi salvată de la retrogradare. Elevele Simonei Gogârlă vor debuta la turneul de play-out în compania bucureştencelor de la CSM apoi, cel mai probabil vor evolua în turneul 10-12 acolo unde numai o echipă din trei se salvează direct. În fine, dacă nu vor reuşi nici de această dată, oltencele vor juca un nou turneu, alături de formaţiile clasate pe locurile secunde în Divizia A, acolo unde în mod normal nu vor fi mari probleme.

Tadici alege Zalăul nu Naţionala

În ceea ce-l priveşte pe selecţionerul Gheorghe Tadici, aceasta va trebui să aleagă între a antrena echipa naţională şi a conduce de pe banca tehnică naţionala feminină. Reprezentanţii cluburilor feminine din primul eşalon au votat introducerea în regulament a obligativităţii ca selecţionerul să nu mai aibă şi angajament la o echipă de club. Gheorghe Tadici a declarat în repetate rânduri că dacă va fi pus în situaţia de a alege, va opta pentru a rămâne la echipa de club. În aceste condiţii, cele mai mari şanse de a prelua naţionala le are danezul Jakob Vestergaard, fostul principal de la Oltchim, care ar fi primul stranier de la cârma României. Totuşi, măsura votată este departe de a fi pusă în aplicare pentru că FR Handbal nu are banii necesari pentru a plăti un selecţioner cu pretenţii. Tadici are în acest moment un salariu lunar de 500 de euro dar nici acesta nu este încasat de luni bune. „Am spus-o şi repet. Eu îmi văd de treabă, am obiectiv să calific echipa la Europene, dar ţelul meu este Olimpiada de la Rio. Dacă nu mai sunt dorit, voi pleca! Nu ţin de scaun, nu am făcut-o niciodată! Sunt îngrijorat de faptul că acum e pauză în campionat. Stăm o lună fără să jucăm şi apoi vom avea în trei săptămâni nouă meciuri. Vă daţi seama ce fresh vor veni jucătoarele la echipa naţională pentru meciurile cu Belarus? Dar aşa se întâmplă când antrenorii nu sunt consultaţi!”, a declarat Gheorghe Tadici.

Programul complet al optimilor este următorul:

Meciul 1: HC Zalău stă

Meciul 2: HCM Baia Mare-HCM Rm. Vâlcea

Meciul 3: SC Mureşul Tg. Mureş-CSM Ploieşti

Meciul 4: CSM Bucureşti-Corona Braşov

Meciul 5: HCM Roman-HC Dunărea Brăila

Meciul 6: Ştiinţa Bucureşti-CSM Cetate Deva

Meciul 7: SCM Craiova stă

Meciul 8: „U” Jolidon Cluj-CSU Neptun Constanţa

Sferturile de finală (24.04):

Sfert 1: HC Zalău-Învingătoare meci 2

Sfert 2: Învingătoare meci 3-Învingătoare meci 4

Sfert 3: Învingătoare meci 5-Învingătoare meci 6

Sfert 4: SCM Craiova-Învingătoare meci 8

Semifinale (26.04):

Învingătoare sfert 1-Învingătoare sfert 2

Învingătoare sfert 3-Învingătoare sfert 4

Finala mare (27.04)