Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O săptămână până la decizia TAS

Fotbaliştii de la CSM Râmnicu Vâlcea au intrat în vacanţă şi toată lumea aşteaptă decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne. În cazul în care vâlcenii primesc dreptul de a juca în primul eşalon, conducerea din Zăvoi este convinsă că „viperele” nu vor trebui să se mute pe altă arenă. „Dacă primim câştig de cauză la TAS, pentru că nu am renunţat nicio clipă la acest proces, ne vom face planurile în aşa fel încât să putem evolua cu cinste în Liga 1. E nevoie de o mobilizare generală dar eu cred că există timpul necesar pentru a juca încă din prima etapă pe propriul teren. Sunt convins că în cazul unei decizii favorabile de la TAS oficialitătile locale vor investi în baza sportivă, proprietate a Primăriei Râmnicu Vâlcea şi se vor întruni condiţiile necesare pentru a juca în Zăvoi.”, spune preşedintele executiv al echipei, Bogdan Medrea.