Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

New CSM e gata de startul bătăliei finale

Gruparea din Zăvoi va arunca în luptă fotbalişti tineri la reluarea campionatului

Puţin peste două săptămâni mai are la dispoziţie tehnicianul Alexandru Pelici pentru a pregăti primul meci oficial al anului 2015. Gruparea din Zăvoi va evolua pe propriul teren cu Olimpia Satu Mare, pe 28 februarie, apoi, peste o săptămână în deplasare la FC Olt Slatina, partidele fiind decisive pentru îndeplinirea noului obiectiv de accedere în turneul de play-off. Gruparea din Zăvoi a terminat meciurile din anul trecut pe locul 7, la două puncte distanţă de slătineni, care sunt primii deasupra liniei şi care au şi un meci mai puţin disputat. Pentru a termina în primele şase, „viperele albastre” au nevoie de un parcurs aproape perfect în etapele care au mai rămas de disputat din sezonul regulat.

Lot format 80% din vâlceni

Pentru prima dată în ultimii mulţi ani, lotul echipei de fotbal care joacă la Râmnicu Vâlcea este fomat în mare proporţie, aproximatov 80%, din jucători vâlceni get-beget. Vă reamintim că în această iarnă s-a renunţat la un număr mare de fotbalişti veniţi din alte părţi care aveau şi contracte mari şi s-a decis promovarea multor juniori din propria pepinieră. Cu echipa mare au fost în pregătiri Cosmin Piscanu, Florin Lazăr, Marian Ion Auraş, Marin Andrei, Darius Preda, Gabi Rizea. În plus, la echipa mare s-a întors şi Dorin Eremia, care a fost la echipa a doua şi care vine după o absenţă de doi ani, timp în care şi-a rezolvat o problemă medicală. În lotul care va ataca finalul se sezon 2014-2015 sunt şi alţi fotbalişti născuţi la Vâlcea: Andrei Popescu, Ionuţ Stoica, Cătălin Pârvulescu, Iosif Melcea, Adi Codin, Alexandru Ionescu, Lucian Iordache, Ovidiu Mihai, Bogdan Geantă, Ovidiu Popescu, Denis Dumitraşcu, Mihai Deaconescu şi Angelco Prvulovic. Potrivit conducerii clubului, politica de promovare la echipa mare de la centrul de copii şi juniori o să fie continuă. „Noi asta vrem, ca la un moment dat să nu mai fim nevoiţi să aducem jucători din alte părţi, mai bine să-i luăm de la centrul de copii şi juniori. Poate aşa vor veni şi mai mulţi spectatori la meciuri, având în vedere că pe teren o să fie mulţi vâlceni. Mai mult decât atât, sunt convins că fotbaliştii joacă şi cu sufletul pentru judeţul unde s-au născut”, spune preşedintele CSM Râmnicu Vâlcea, Bogdan Medrea. Cu un număr atât de mare de fotbalişti localnici se mai poate lăuda doar colega de serie a vâlcenilor, FC Bihor Oradea, echipă care, însă, trece prin momente dificile din punct de vedere financiar şi este la un pas de desfiinţare. În cazul în care bihorenii nu vor mai continua întrecerea, Seria de Vest rămâne cu doar 10 echipe şi în Liga a III-a nu va mai retrograda nimeni. Turneul de play-out va deveni, astfel, unul fără miză şi un bun prilej pentru Alexandru Pelici de a-i folosi la fiecare meci pe toţi juniorii, în cazul în care se va rata obiectivul de accedere în play-off.

Două victorii şi o înfrângere în amicale

În acestă pauză competiţională CSM Râmnicu Vâlcea a disputat şi trei meciuri amicale, toate în deplasare. În două dintre ele elevii lui Alex Pelici au reuşit să se impună 2-1 cu SCM Piteşti şi 3-1 cu Atletic Bradu, pe cea de-a treia cedând-o cu 0-3 în deplasare cu FC Ot Slatina. De menţionat este faptul că la Slatina în ultimele 20 de minute ale întâlnirii au fost folosiţi toţi juniorii deplasaţi. La finalul săptămânii trecute mai era programată o partidă de pregătire, cu echipa a doua de la Pandurii Târgu Jiu, partidă care a fost amânată din cauza condiţiilor meteo. Până la reluarea campionatului, „viperele albastre” mai au programate trei meciuri, revanşele de la Râmnicu Vâlcea cu FC Olt Slatina şi SCM Piteşti şi disputa cu fosta colegă de serie, Minerul Motru, acum în eşalonul al treilea.

Cine mai poate veni la vară?

Şi în această vară este posibil ca echipa din Zăvoi să mai repatrieze din fotbaliştii vâlceni plecaţi la alte formaţii. Cel mai vehiculat nume este cel al lui Octavian „Bebe” Vasile care în acest moment joacă pentru Metalul Reşiţa. De asemenea, „acasă” se mai poate întoarce Alin Neacşu, actualmente la Naţional Sebiş, fotbalist care a fost şi în această pauză competiţională în tratative cu CSM. În fine, certă este şi întoarcerea fundaşului Rareş Cucui, care a fost cumpărat de echipa vâlceană de la Universitatea Cluj şi care este împrumutat până la vară la CS Mioveni.

Lotul echipei CSM pentru finalul sezonului 2014-2015: Andrei Popescu, Daniel Popescu, Angelco Prvulovic (portari), Samson, Pârvulescu, I. Stoica, Al. Ionescu – Iordache, Ov.Popescu, Codin, Konyeha, Ad. Popa, Himcinschi, Prvulovic, Eremia, D. Dumitraşcu, V. Munteanu, Andrei Marin, Neagoe, Melcea, Piscanu, Marian Auraş Ion, Staicu, D. Preda, M. Deaconescu, Ovidiu Mihai (jucători de câmp).