Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Muncipalii vor fi „Şoimi” la Pâncota?

Formaţia din Zăvoi dă piept cu o formaţie venită din Liga a III-a şi este favorită la victorie

CS Municipal a trecut prin ample transformări în această pauză competiţională. Imediat după terminarea campionatului trecut s-a renunţat la o serie de fotbalişti, alţii au plecat apoi. În pregătiri au fost mulţi jucători, o parte au rămas, alţii nu au convins şi nu au semnat contracte cu echipa din Zăvoi. Au existat şi două cazuri ciudate, Daniel Stana, care a semnat un contract valabil pentru un sezon dar care a ales apoi să plece şi să îşi caute un angajament în primul eşalon şi Ciprian Tănasă care a semnat şi el dar la care s-a renunţat. CS Municipal va debuta sâmbătă, pe terenul unei formaţii venite din eşalonul al treilea, Şoimii Pâncota. Gruparea arădeană nu are în lot nume mari ale fotbalului din România dar se mobilizează exemplar la fiecare partidă şi este capabilă de rezultate surprinzătoare. Altfel, tehnicianul de la Şoimii recunoaşte că vâlcenii sunt favoriţi dar spune că va face tot posibilul ca formaţia sa să impună. „Întâlnim o echipă bună, cu posesie extraordinară, a început pregătirile cu gândul la Liga I, le-a continuat cu gândul la Liga II, acest lucru spune multe (n.r. Vîlcea a terminat campionatul trecut pe locul al treilea şi a contestat dreptul de promovare al celor de la CS Universitatea Craiova. Ulterior, lucrurile s-au aplanat). Spun că va fi un meci greu, din care vom încerca să luăm maximum. Din punctul meu de vedere, Vâlcea are antrenor foarte bun, în persoana lui Eric Lincar. Am mai fost adversari, echipele lui pasează foarte frumos”, a comentat antrenorul Şoimilor, Dan Cuedan pentru presa locală din Arad.

Programul primei etape:

CS Mioveni – ACS Poli Timişoara
Şoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea
Fortuna Poiana Câmpina – Metalul Reşiţa
FC Caransebeş – Olimpia Satu Mare
Unirea Tărlungeni – FC Olt Slatina
FC Bihor Oradea stă