Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ministrul Sportului Bogdan Matei a demarat programul național “România în mișcare”

În data de 11 aprilie 2019, Ministrul tineretului și sportului, Bogdan Matei, a aprobat demararea în 2019 a programului Național de Utilitate Publică, “România în mișcare”, program conform căruia se vor desfășura întreceri pe etape la jocuri sportive la nivel local și la nivelul fiecărei unități administrative teritoriale. Direcțiile județene pentru sport și tineret din toată țara vor primi detaliile legate de desfășurarea acestui proiect, precum și comunicarea sumelor alocate pentru fiecare județ în parte.
Programul „România în mișcare” este al cincilea program de utilitate publică al Ministerului Tineretului și Sportului și vine în continuarea programelor „Sportul de performanță”, „Sportul pentru toți” , „Întreținerea, funcționarea și modernizarea bazei materiale” și „Redescoperă oina”.
Obiective generale ale Programului “România în mișcare”:
1. creșterea numărului de participanți din rândul populației generale la activități sportive desfășurate în cadrul structurilor sportive din România;
2. creșterea gradului de participare la activități sportive desfășurate în cadrul structurilor sportive din România pentru persoanele din mediul rural, cu oportunități reduse din punct de vedere socioeconomic și cu dizabilități;
3. creșterea numărului de participanți din rândul populației școlare din România la competițiile sportive destinate sistemului școlar;
4. creșterea numărului de evenimente și acțiuni cu caracter sportiv de nivel județean;
5. stimularea activităților de voluntariat ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive de la nivel local;
6. creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;
7. întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa sportivi din rândul tuturor categoriilor de vârstă începând cu 6 ani;
8. diversificarea surselor de finanțare a structurilor sportive din România.