Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mihaela Smedescu va juca la HCM

Portarul campioanei României la handbal feminin, Mihaela Smedescu, a fost transferată azi la HCM Râmnicu Vâlcea. „A semnat un contract valabil pe două sezoane, e o handbalistă pe care ne-o doream mult. Cred că acum stăm foarte bine pe posstul de portar, acolo unde ne vom mai baza pe portugheza Diana Filipa Rokue Tavares şi pe Cristina Sântămărean. Până la startul pregătirilor este posibil să mai transferăm o jucătoare de câmp”, ne-a declarat preşedintele echipei vâlcene, Toma Pleşa. Mihaela Smedescu Băbeanu şi-a terminat contractul cu HCM Baia Mare, club în tricoul căruia a câştigat titlul naţional şi a jucat în grupele Ligii campionilor. Nour portar de la HCM a mai evoluat şi pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea şi la HC Zalău. Handbalista de 28 de ani a bifat şi câteva prezenţe în tricoul echipei naţionale a României.