deocamdată nu se șitie câte echipe vom avea în eșalonul secund și nici dacă Damila va veni în Zăvoi pentru meciurile de pe propriul teren
 FC Damila Măciuca s-a reunit aseară la baza sportivă Oltchim, sub conducerea lui Claudiu Niculescu dar fotbaliștii încă nu șitiu dacă vor putea juca meciurile din viitorul campionat în Zăvoi. Patronul clubului, senatorul Dan Nițu, a spus că își dorește ca formația să joace la Râmnicu Vâlcea, a depus o cerere în acest sens la Consiliul Local dar, cel puțin până acum, nu s-a luat nicio decizie. De partea cealaltă, acționarul principal de la CS Municipal, Cătălin Rufă, lasă de înțeles că nu va accepta să împartă terenul și baza sportivă cu Damila și continuă să spună că vrea să se mute cu echipă cu tot la Re șița.
 Cedează Consiliul Local?
 Decizia este în acest moment pe masa oficialită șilor locale ale Râmnicului. Viceprimarul Eduard Vârlan, responsabil cu CSM-ul, a avut câteva discuții cu Rufă și pare decis să îl lase să plece, cu o singură condiție, să plătească datoriile de la baza sportivă, cele mai multe fiind către Apavil. Dacă acest scenariu se realizează, Damila are drum liber spre Zăvoi și cel mai probabil va deveni echipa municipalității.
 CSM se reunește pe 22 iulie
 CS Municipal se va reuni pe 22 iulie dar locația este încă neclară, fie la stadionul municipal din Zăvoi, fie la Re șița. Nu vor mai face parte din lot Christian N’Kongue (plecat la ALRO Slatina), Lajo Traore (reziliere a contractului pe cale amiabilă), Căiuș Lungu (reziliere a contractului pe cale amiabilă), Dan Gogoșoiu (CS Universitatea Craiova), Florin Pârvu (CS Universitatea Craiova) și Gabriel Cruceru (Minerul Motru). Vestea bună este că ar putea rămâne Octavian Vasile, fotbalist curtat de câteva echipe cu nume dar care pare dispus să continue măcar o jumătate de sezon. Pe banca tehnică va rămâne cel mai probabil Alexandru Pelici, tehnicianul care a reu șit să readucă formația din Zăvoi pe linia de plutire.
 Damila se transformă în FC Vâlcea 2008
 Damila Măciuca își va schimba numele pentru ediția viitoare a campionatului. Noua denumire de FC Vâlcea 2008 a fost rezervată la Registrul Comerțului și urmează să se depună actele neceseare schimbării numelui și la Federație. Anul 2008 reprezintă anul în care echipa a preluat actuala denumire de Damila, în locul fostei Petrodam, înființată în 2007. „Noi am dori ca acesta să fie numele, FC Vâlcea 2008, dar pentru aceasta avem nevoie de acordul FRF, în Comitetul Executiv. După ce Comitetul Executiv ne aprobă schimbarea denumirii, atunci putem începe procedura de modificare a numelui de Damila Măciuca. Nu schimbăm forma juridică a clubului, astfel că nu ne poate afecta în cazul unei eventuale promovări”, a explicat directorul sportiv, Bogdan Medrea.
Vlad Soare
Lasă un comentariu