Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: ofsaid.ro

INCENDIAR: Fostele jucătoare de la OLTCHIM se întorc la RÂMNICU VÂLCEA

Foto: ofsaid.roLa sfârşitul acestei săptămâni, mai multe handbaliste care au jucat la Oltchim se vor întoarce la Râmnicu Vâlcea, în Sala Sporturilor Traian. Numai că, Paula Ungureanu, Valentina Ardean Elisei, Adriana Nechita şi Patricia Vizitiu vor juca de data aceasta împotriva Vâlcii, în meciul incendiar ce va avea loc între HCM Râmnicu Vâlcea şi HCM Baia Mare.

Partida contează pentru următoarea etapă de campionat şi va avea loc duminică, 27 septembrie 2015, începând cu ora 12.00, şi chiar dacă nu sunt şanse mari ca HCM Râmnicu Vâlcea să se impună în faţa vicecampioanei României, totuşi fetele noastre merită susţinute. De remarcat este că HCM Baia Mare a învins HC Zalău în ultima partidă, din data de 23 septembrie 2015, cu scorul de 36 – 26.

„Vă aşteptăm în număr cat mai mare la Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea pentru a fi alături de fetele noastre” – este îndemnul conducerii HCM Râmnicu Vâlcea.