Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HCM Râmnicu Vâlcea, victorie categorică cu Slobozia

HCM Râmnicu Vâlcea s-a impus duminică în faţa celor de la AHCM Slobozia, într-un joc contând pentru etapa 23 din Liga Florilor. În urma acestui rezultat, echipa pregătită de Gheorghe Sbora rămâne pe locul 4 în clasament, cu 43 de puncte în 23 de partide. Această victorie vine după intermediara jucată joi tot la Vâlcea în compania campioanei CSM Bucureşti, echipa care a câştigat în ultimele secunde în Sala Traian.

Preşedintele HCM Râmnicu Vâlcea Petre Berbecaru a vorbit la finalul meciului de duminică despre această victorie, dar şi despre viitorul echipei. „Înfrângerea cu CSM Bucureşti nu a fost un şoc, şi-au confirmat lor ca atunci când îşi doresc cu tot dinadinsu pot face jocuri bune în compania oricărei echipe. Mi-am făcut mai multe griji de jocul de astăzi pentru că există în psihologia sportivului atunci când joci cu o echipă de top din Europa, urmând să joci cu o echipă candidată la retrogradare, nu te mai concentrezi şi crezi că victoria vine de la sine. E bine că au trecut peste treaba asta, s-au respectat ca jucătoare şi sper să o facă până la sfârşitul campionatului. Eu zic că le-am fost utili celor de la Bucureşti şi vor avea o altă fată, dacă vor juca cum au jucat aici, vor trece cu greu de Gyor. Unguroaicele au câteva jucătoarele indisponibile, vor juca cu o linie de mijloc improvizată, dacă vor repeta jocul cu Metz sau chiar cel cu Gyor, vor putea juca finală” a declarat Petre Berbecaru, preşedintele HCM Râmnicu Vâlcea, la finalul jocului cu AHCM Slobozia.

Oficialul clubului vâlcean a preferat să nu vorbească deocamdată despre schimbările de pe banca tehnică. „Prefer să mai treacă o etapă două să vorbim de antrenor. Nu vrem să facem valuri, e mai bine să avem un pic de răbdare. Echipa se va cosmetiza un pic, va arăta mai bine în următorul sezon. Vom reprezenta cu cinste handbalul vâlcean în competiţia internaţională şi în campionatul care urmează” a spus Petre Berbecaru, preşedintele HCM Râmnicu Vâlcea.

Despre ultimele două jocuri ale HCM-ului a vorbit şi preşedintele consiliului de administraţie la clubului vâlcean, Gabi Băjan. „Meciul cu CSM mi-a adus aminte de meciurile Oltchimului, dar din păcate lipsa de experienţă din ultimele secunde ne-a făcut să ratăm un rezultat pozitiv. Un lucru bun este că a venit lumea la sală, sper că la meciurile din cupele europene să se joace cu sala închisă. O să merg şi eu la FInal Four, sper să câştige echipele româneşti, cel puţin CSM dacă va trece de Gyor sunt sigur că o să câştige finală. În ceea ce priveşte lotul nostru, cred că undeva pe la jumătatea lunii mai o să anunţat toate transferurile, aşa este procedura, pot să spun că unele din transferurile speculate sunt adevărate, unele nu, o să vedem până atunci şi ce antrenor dar şi ce alte sportive mai aducem pentru sezonul viitor. ” a declarat Gabi Băjan.

HCM: Blazek, Razum, Ciuca – Adespii 5, Gkibko 5, Florica 3, Bacaoanu 2, Gavrilă 2, Lopez 2, Manea 2, Badea 2, Vasileuskaya 1, Fernandez 1, Krnic, Vukcevic, Khouildi.
Antrenori: Gheorghe Sbora (principal), Mia Radoi, Ildiko Barbu
HCM Râmnicu Vâlcea va juca etapa viitoare pe terenul echipe CSM Roman, partida care va avea loc sâmbătă, 5 mai, de la ora 11.00.