elevele Mariei Duca au fost învinse „acasă” de CSM Ploiești și se anunță vremuri grele la gruparea vâlceană
Nimic nou în tribune la meciul dintre HC Municipal și CSM Ploiești, primul din Liga Națională pentru elevele lui Mori Duca. Puțin peste 1000 de spectatori au ținut să fie prezenți la întâlnire, așa cum se întâmpla de regulă și la partidele de campionat ale Oltchimului. Speranțele gazdelor au fost mari, tehnicienii fiind încurajați de ultimele dispute amicale dar și de o oarecare omogenizare a lotului. Brigada Zăvoi a fost prezentă și ea la datorie și HCM a fost încurajată pe tot parcursul celor 60 de minute.
Ne-au condus din primul până în ultimul minut
Vâlcencele au fost readuse cu picioarele pe pământ, încă din debut. Ploieștencele au început în forță, au condus cu 2-0 și 4-2 și era clar că un succes, chiar și în fața unei grupări modeste, este foarte greu de realizat. HCM a ratat exasperant, și de la 7 metri și în situații de unu la unu și a reu șit să revină și să pună mari probleme. CSM Ploiești conducea la pauză cu 14-10. Totu și, încă puteam spera la un rezultat bun, mai ales că oaspetele nu au demonstrat decât că au un plus la capitolul omogenitate. Vâlcea a avut câteva minute bune și a redus handicapul la numai un gol, 14-15 și 15-16 și au avut șiansa să egaleze. Din păcate, a fost singurul moment al meciului și care Busuioceanu și compania au pus probleme. CSM Ploiești a înscris de trei ori consecutiv și apoi nu s-a mai pus problema învingătoarei. Meciul a curs normal și plictisitor și la final tabela de marcaj arăta scorul de 25-22 pentru oaspete. HCM debutează astfel cum se putea mai prost și obiectivul de clasare la mijlocul clasamentului pare imposibil de realizat. Mai mult ca sigur cel real este de salvare de la retrogradare dar și așa Mariei Duca nu îi va fi deloc ușor. Pentru HCM urmează o deplasare infernală la Baia Mare și apoi un meci pe propriul teren cu CSM Ploiești, meci care trebuie câștigat pentru ca situația să nu se înrăutățească și mai tare. Golurile echipei vâlcene au fost marcate de: Busuioceanu – 10, J. Luca – 5, D. Predoi – 1, R. Cherăscu – 1, R. Constantinescu – 1, Pătuleanu – 2, Craiu – 1, O. Popa – 1. Au mai evoluat: Kelemen – Gherman, Tamaș, Lazarin.
În atac stăm numai în Busuioceanu și Luca
Dacă în faza de apărare lucrurile au mers acceptabil, în atac handbalistele de la HCM s-au chinuit la aproape fiecare atac. Amelia Busuioceanu și Janina Luca au fost handbalistele de la care s-a așteptat totul. Amelia a fost cea mai bună marcatoare a grupării vâlcene, Janina a doua, cu jumătate de goluri marcate. Roxana Gherăscu, Pătuneanu sau Craiu au încercat și ele să ajute echipa dar au reu șit în rare ocazii. Asta în timp ce jocul cu pivotul fiind slab spre foarte slab, Lazarin ratând toate ocaziile de gol pe care le-a avut. Cum pentru o echipă de Liga Națională două handbaliste în formă este foarte puțin, înfrângerea cu Ploieștiul a venit logic. În plus, echipa vâlceană a trimis în barele porții adverse de nu mai puțin de șase ori, ratând și patru aruncări de la 7 metri. Toată lumea speră ca lucrurile să se îmbunătățească în următoarele partide dar este clar că mai este nevoie de handbaliste experimentate. Și asta foarte repede pentru că altfel HCM se va instala „confortabil” la coada clasamentului de unde va mai ie și cu greu.
Dunărea e lideră
Dunărea Brăila este prima lideră a Ligii Naționale de handbal feminin, ediția 2013-2014. Formația pentru care joacă și ex-chimista Ramona Farcău, a dispus cu 28-20 de CSM Ploiești, pe propriul teren și este una din favoritele la primele poziții ale clasamentului. Alte două echipe cu pretenții, Corona Brașov și HCM Baia Mare, nu au avut emoții în meciurile de debut cu HCM Roman, respectiv Neptun Constanța. Marea surpriză de până acum s-a consemnat la Cluj-Napoca, acolo unde Univeritatea a pierdut contra moldovencelor de la HCM Roman. De asemenea, surprinzător este și debutul cu un semieșec al zălăuancelor lui Gheorghe Tadici, 23-23 la Craiova cu SCM. Cea mai interesantă partidă a etapei viitoare va avea loc la Roman, acolo unde merge Dunărea Brăila.
„Poate le batem la Ploiești” – Mori Duca
Tehnicianul principal de la HCM Râmnicu Vâlcea, Maria Torok Duca, rămâne optimistă și după înfrângerea contra ploieștencelor: „Nu avem ce schimbări să mai facem în lot. Acestea sunt jucătoarele pe care le avem, pe ele ne bazăm. Cu ele trebuie să ne descurcăm și să ne îndeplinim obiectivul. Din păcate, bugetul nu ne-a permis să luăm mai multe handbaliste experimentate. A fost maximum ce puteam aduce pe bani puțini. Din păcate, handbalul feminin românesc este scump. Să ai o jucătoare valoroasă presupune să îi poți oferi un contract avantajos. Astăzi am gre șit foarte mult la capitolul ratări, am ratat de patru ori de la 7 metri plus alte multe situații de unu la unu. Aici s-a făcut diferența. Eu rămân încrezătoare, abia suntem la prima etapă. Azi am pierdut în fața unei echipe care se află la un nivel asemănător cu noi, nu e mare diferență. Poate le batem în retur la Ploiești, trebuie să rămânem optimiști. Handbalistele tinere încă nu au experiență, nu au încredere să arunce la poartă, le este frică. Din păcate nici Janinei Luca nu i-a mers azi jocul, Lazarin și ea a ratat mult, în aceste condiții e greu să te aștepți la multe de la jucătoarele tinere. Ne-am dorit mult să câștigăm dar nu s-a putut.” De partea cealaltă, antrenorul oaspetelor, Mircea Anton, a spus: „A fost un meci echilibrat, aprig disputat. Noi am luat niște puncte mari, sper ca ambele echipe de azi să își îndeplinească obiectivul. Am ratat mai puțin, însă se datorează și formei bune a Gabrielei Cristescu. Tactic, le-am depă șit, ne-am luat toate măsurile de rigoare. Jucătoarele noastre cu experiență au reu șit să facă diferența, dar vreau să remarc toată echipă. Eu nu voi mai sta mult timp, conducerea caută un antrenor principal. Dacă se consideră că voi fi în măsură să rămân în postura de director tehnic, voi rămâne. Mai am contract un an în această funcție. În ceea ce privește echipa vâlceană, este păcat că este la acest nivel, Oltchim Râmnic Vâlcea era un brand important. Handbalul vâlcean dar și cel românesc a pierdut enorm, chiar nu înțeleg cum de nu s-a putut menținerea acestei echipe care a dus în Europa faima României. E păcat, mare păcat”.
 „Mi-a fost greu să văd meciul din tribună” – Simona Gogârlă
Fosta mare glorie a Oltchimului, Simona Gogârlă, le-a antrenat pe handbalistele de la Ploiești până acum câteva zile când a plecat după neînțelegeri cu cei din conducerea clubului. Simona a urmărit meciul din tribune și la final, cu lacrimi în ochi, a declarat: „Îmi este greu să vorbesc, le felicit pe fete pentru victorie. Mi-a fost greu să văd partida din tribune. Au meritat succesul și le felicit pentru el. Am amintiri foarte plăcute de la Ploiești, toate jucătoarele îmi sunt dragi. În ceea ce mă privește, în acest moment nu vreau să mai antrenez la nicio echipă, sunt foarte dezamăgită. „
Probleme la Brăila și Craiova
Două dintre meciurile care s-au jucat în Liga Națională au fost cu probleme. În stilul caracterist, Gheorghe Tadici a trăit la intensitate maximă disputa de la Craiova, cu HCM și ultimul fluier al arbitrilor l-a găsit pe fostul „principal” de la Oltchim pe linia de nouă metri, protestând pentru cele două eliminări de 2 minute pe care le-a primit echipa sa, egalată în ultimul moment de craiovence. La Brăila problemele au fost după terminarea partidei, atunci când delegația formației CSM Ploiești a acuzat faptul că oficialitățile locale de la Brăila i-a tratat cu spatele. „Vă informăm pe această cale că, scoaterea echipei noastre de handbal și a stafului tehnic din hotel fără a servi masa de prânz începând cu ora 11.00 (echipa fiind nevoită să servească masa în altă locație și să stea în parc până la ora 18.00 când a început jocul), motivându-se „afluența mare de turiști din data de 5 septembrie 2013 în municipiul Brăila» arată lipsă de respect, caracter și profesionalism al factorilor implicați, autoritate locală, cei care sprijină financiar HC Dunărea Brăila, față de adversarii în sport. Este regretabil că în fenomenul sportiv românesc se mai practică astfel de „manevre” demne de lumea a treia”, se anunță într-un comunicat de presă. De partea cealaltă, brăilenii de la Dunărea spun că nu este treaba lor unde se cazează și ce mănâncă oaspeții.
Lasă un comentariu