Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HCM, gata de luptă

Formaţia vâlceană se va reuni azi la sala Traian într-o formulă schimbată radical

În prima zi a acestei săptămâni, de la ora 18.00, handbalistele de la HCM Râmnicu Vâlcea se vor reuni la sala polivalentă Traian pentru pregătirile de vară. Este posibil ca la adunare să fie şi Simona Gogârlă, chiar dacă tehnicianul oltencelor a născut abia acum câteva zile un băieţel perfect sănătos. Pe 5 august, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor juca un amical tare, în sala Traian, în compania bucureştencelor de la CSM, echipă care a reuşit o campanie de transferuri impresionantă şi care se luptă pentru câştigarea titlului naţional din acest sezon. HCM va mai susţine o serie de partide amicale dar va participa şi la două turnee, unul în sala Traian şi un altul la Ploieşti. La Râmnicu Vâlcea au mai confirmat participarea SCM Craiova, CSM Ploieşti şi Dunărea Brăila. Cel mai probabil această competiţie se va numi „Cupa Vâlcii” şi va avea loc la mijlocul lunii august.

Mulţi au fost, puţini au rămas

Lotul HCM-ului este mult remaniat faţă de cei care încheia sezonul trecut. Au rămas la formaţia care s-a salvat de la retrogradare portarul Cristina Sântămărean, interii Janina Luca şi Mădălina Chirilă, centrul Roxana Cherăscu, extremele Diana Predoi şi Hermina Stoicănescu şi pivotul Florentina Craiu. În plus, Anca Stoica va rămâne şi ea pentru cel puţin un sezon după ce i-a fost prelungit împrumutul de la Corona Braşov.

Trei straniere

Campania de transferuri a fost una importantă pentru gruparea vâlceană, în ciuda bugetului mic de care dispune HCM. Printre altele, au fost aduse trei straniere, două de la campioana Portugaliei, Andebol Alavarium de Aveiro şi o rusoaică. Astfel, portarul Diana Filipa Rokue Tavares, interul Claudia Coreea Gonkaves Semedo şi pivotul Irina Daria vor evolua la Vâlcea pentru cel puţin două sezoane. Primele două au prezenţe constante în naţionala lusitană în timp ce rusoaica este formată la Rostov pe Don şi a jucat ultima dată în campionatul din Spania.

Transferuri de la Baia Mare, Brăila, Zalău şi Deva

Oficialii vâlceni au mai reuşit să aducă handbaliste de la echipe importante din Liga Naţională. Astfel, sub comanda Simonei Gogârlă vor juca Mihaela Smedescu Băbeanu (HCM Baia Mare), Andreea Adespi (Brăila), Carmina Bădiţă (Zalău) şi Ana Maria Simion (Deva). Potrivit preşedintelui echipei, Toma Pleşa, în această săptămână este posibilă finalizarea unui ultim transfer, o handbalistă experimentată la linia de 9 metri.

Vădineanu şi Guiu, marile pierderi

În ceea ce priveşte plecările de la formaţia vâlceană, două sunt pierderile importante. Clara Vădineanu a decis să nu îşi mai prelungească înţelegerea cu HCM şi s-a transferat la CSM Ploieşti, acolo unde îl va avea ca antrenor pe Gheorghe Covaciu. De asemenea, în poarta vâlceană nu o să mai fie Stăncuţa Guiu, handbalistă despre care nu se ştie dacă va mai continua cariera de jucătoare.

Ţintesc sus în top

HC Municipal a avut ca obiectiv la prima prezenţă în primul eşalon salvarea de la retrogradare înainte de ultimul turneu organizat de Federaţia Română de Handbal şi a reuşit acest lucru. Pentru campionatul viitor, conducerea clubului a fixat un obiectiv indrăzneţ, clasarea pe una din primele opt poziţii ale clasamentului la finalul sezonului regulat şi accederea în play-off. De asemenea, vâlcenii îşi doresc un parcurs cât mai lung în Cupa României.

O echipă a abandonat lupta, alta este aproape

Multe dintre formaţiile din Liga Naţională nu stau deloc pe roze din punct de vedere financiar. Una dintre ele, Neptun Constanţa, a anunţat deja că nu mai poate continua şi că se retrage din competiţie. Gruparea antrenată de Ion Crăciun s-a salvat de la retrogradare pe ultima sută de metri şi în cel mai fericit caz se va înscrie în eşalonul inferior. Probleme mari sunt şi la Universitatea Jolidon Cluj, o fostă participantă în grupele Ligii Campionilor. Gruparea din Ardeal s-a reunit cu doar câteva jucătoare, vedetele anunţând că pleacă din cauza restanţelor mari financiare. La doar câteva zile distanţă a plecat de la echipă şi tehnicianul Horaţiu Paşca.

Lotul echipei HC Municipal pentru sezonul competiţional 2014-2015:

PORTARI: Diana Filipa Rokue Tavares (Portugalia), Cristina Sântămărean, Mihaela Smedescu Băbeanu (HCM Baia Mare)
LINIA 9 METRI: Janina Luca, Alexandra Andrei, Andreea Adespi (Brăila), Mădălina Chirilă, Roxana Cherăscu, Claudia Coreea Gonkaves Semedo (Portugalia)
EXTREME: Carmina Bădiţă (Zalău), Ana Maria Simion (Deva), Anca Stoica, Diana Predoi, Hermina Stoicănescu, Elena Mitrache
PIVOŢI: Irina Daria (Rusia), Florentina Craiu
ANTRENORI: Simona Gogârlă, Mia Rădoi, Ildiko Barbu