Handbalistele de la HCM Râmnicu Vâlcea au jucat un meci important la Cisnădie, contra unei formații amenințatecu retrogradarea, Măgura. Elevele lui Gheorghe Sbora aveau mare nevoie de toate cele trei puncte puse în joc pentru a intra serios în lupta pentru partitiparea în viitoarea ediție a cupelor europene și au făcut 60 de minute solide. Prima repriză a fost una echilibrată, sibiencele reușind să se țină scai de Ani Senocico și compania. Diferența maximă a fost de două goluri, înregistrată în chiar ultimul minut al primului mitan care s-a terminat cu un avantaj minim pentru echipa noastră, 14-13. În primele 5 minute de la reluare s-a marcat un singur gol, trecut în contul gazdelor iar după 10 minute pe tabela de marcaj încă era egalitate, 18-18. Vâlencele s-au distanțat abia spre final, când în urma unui contraatac au dis scorul la 25-23. Din acel moment nu s-a mai pus problema învingătoarei și tabela de marcaj a înghețat la scorul de 25-30, rezultat care le adaugă vâlcencelor trei puncte importante. Ca de obicei, golgheterele HCM-ului, Senocico, Simion și Adespii și-au făcut datoria și de această dată și au marcat 21 din cele 30 de goluri ale formației. HCM a urcat până pe poziția a cincea a clasamentului din Liga Națională, profitând de eșecurile înregistrate de Corona Brașov și HCM Roman.
Sâmbătă cu CSM Bistrița
În următoarea etapă a clasamentului, Andreea Adespii și compania vor evolua pe propriul teren, contra unei formații modeste, CSM Bistrița. Totuși, meciul poate să nu fie unul deloc ușor, având în vedere că în partida din tur ardelencele s-au impus neașteptat. În runda precedentă bistrițencele au stat dar vin după un succes neașteptat înregistrat în deplasare, pe terenul clujencelor de la Universitatea. Principala gură de foc a ospetelor este o fostă jucătoare de la Vâlcea, Oana Chirilă, golghetera echipei, care în ultima partidă a marcat nu mai puțin de 11 goluri. La CSM joacă și o altă fostă componentă a echipei noastre, portarul Cristina Sântămărean. Magda Paraschiv și vâlceanca Daniela Crap sunt alte două piese de bază ale Bistriței, handbaliste cărora Gheorghe Sbora le va acorda, cu siguranță, o atenție sporită. Indiferet de rezultat, vâlcencele nu mai pt urca în clasament, având în vedere că fiferența față de următoarea clasată, SCM Craiova, este de patru puncte. Un eșec, însă, le poate duce pe Simion și compania înapoi pe locul 7, dacă Brașovul și Romanul se impun în disputele pe care le au de jucat pe propriul teren. HCM are un bilanț excelent în acest an, patru victorii din cinci partide! De remarcat faptul că trei din cele patru victorii au fost obținute în deplasare! Singura formație care a reușit să ne învingă în acest an este Corona Brașov, una dintre contracandidatele directe la un loc de cupă europeană.
CSM e vechea și noua campioană
După această etapă s-a terminat și lupta pentru titlul național. CSM București s-a distrat în derby-ul cu Dunărea Brăila și s-a distanțat la 11 puncte față de a doua clasată. Bucureștencele au câștigat cu 33-21 și, chiar dacă au un meci mai mult față e brăilence, nu mai au cum să fie ajunse de trupa antrenată de Costică Buceschi.
Lasă un comentariu