Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
faza csu copy

FRF îşi bate joc de play-off

Federalii pun carul înaintea boilor în cazul „CraiOlguţa” • CSU va afla prima dată dacă primeşte licenţa şi apoi dacă este afiliată

Turneul de play-off al Ligii a II-a la fotbal se îndreaptă spre finalul miniturului şi încă nu se ştie care sunt echipele care vor avea drept de promovare şi care nu. Mai mult decât atât, cazul „CS Universitatea” este tergviversat la maximum de oficialii federaţiei care au ales să pună carul înaintea boilor. Adică întâi să decidă dacă formaţia din Bănie are licenţă de promovare şi apoi dacă este afiliată la FRF!

Doar la noi se va putea: cu licenţă dar fără afiliere!

Procesul de licenţiere a început încă din această săptămână şi cinci din cele şase formaţii din Seria de Vest aşteaptă prima decizie: CS Universitatea, CS Municipal Râmnicu Vâlcea, ASA Târgu Mureş, Gloria Bistriţa şi Metalul Reşiţa. Gruparea din Târgu Mureş şi cea din Bănie s-au distanţat în clasament şi pe teren este greu de crezut că vor mai pierde primele două poziţii ale clasamentului. Totuşi, locul III poate să devină promovat dacă legea se va aplica şi „CraiOlguţa” nu va primi licenţa, caz în care va promova formaţia de pe locul III. CS Universitatea nu îndeplineşte una dintre condiţiile importante ale licenţei, nu este afiliată la FRF de minimum 3 ani. Ba, din contră, nici nu afiliată! Cazul va fi repus pe ordinea de zi a Comisiei de Disciplină care se va întruni vineri şi gurile rele spun că s-au făcut deja cărţile pentru ca trupa antrenată de Balint să obţină licenţa. Asta nu va însemna, însă, că CSU va avea şi drept de promovare pentru că nu este afiliată. Adunarea Generală a respins cererea de afiliere a craiovenilor şi s-a găsit o soluţie de compromis – afiliere provizorie, decizie dată în premieră în fotbalul românesc. Cum reprezentanţii cluburilor în Adunarea Generală a FRF nu par dispuşi să gireze o eventuală ilegalitate a Comisiei de Disciplină, în fotbalul românesc se poate ajunge la o nouă situaţia fără precedent – CSU să primească licenţa dar să nu fie afiliată. Deja se vorbeşte de multe plângeri penale pe care le vor face cluburile care nu sunt de acord ca o echipă abia venită în fotbalul românesc, trimisă direct în Liga a II-a, să aibă şi drept de promovare.

Sandu e pro, Burleanu aşteaptă

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, îi ia partea „CraiOlguţei”. „Naşul” spune că lucrurile sunt clare şi CSU poate juca în LIga I: „Eu nu înţeleg de ce se tergiversează atât acest caz! Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare: CS Universitatea Craiova are dreptul, conform regulamentelor în vigoare, să promoveze în Liga 1! E simplu! Bineînţeles, dacă această echipă termină în clasament pe o poziţie ce-i asigură promovarea. Asta contează, pentru că în rest nu văd nicio problemă !”. De partea cealaltă, actualul şef al fotbalului românesc, Răzvan Burleanu, aruncă pisica moartă în curtea Adunării Generale: „Membrii Comitetul Exectuiv au decis ca, Adunarea Generală, care a votat la un anumit moment dat acordarea oraşului Craiova a unui loc în Liga a 2-a şi care a conferit deocamdată statutul de afiliere pentru CSU Craiova, să fie organismul care se va pronunţa referitor la afilierea definitivă a CSU Craiova. Astfel, am decis ca în 28 mai, la noua şedinţă a CEx să fixăm şi data pentru noua Adunarea Generală (aceasta va fi convocată în maxim 30 de zile), unde se va discuta şi noul statut al FRF. Referitor la dreptul de promovare al CSU, Comisia de Disciplină a fost sesizată şi se va pronunţa în această speţă, conform statutului şi regulamentelor FRF.

CSU vine sâmbătă în Zăvoi

CS Municipal va primi vizita formaţiei craiovene sâmbătă, meciul urmând să se dispute începând cu ora 18.00 pe stadionul municipal din Zăvoi. Pentru a mai păstra măcar şanse teoretice de promovare de pe una din primele două poziţii ale clasamentului, elevii luI Erik Lincar sunt obligaţi să câştige toate cele trei puncte. În sezonul regulat, CSU a obţinut şase puncte din şase posibile. În Bănie, victoria craiovenilor a fost cât se poate de meritată, scor 3-1. În Zăvoi, însă, juveţii au marcat la singura lor acţiune periculoasă. Mingea lovită cu capul de Curelea a nimerit bara şi apoi a intrat în plasă. Vâlcenii au avut o sumedenie de ocazii printre care şi o bară a lui Creţu şi o acţiune în care Christian NKongue a rămas singur cu portarul advers dar a greşit ţinta. În ciuda faptului că este pe un loc promovat, CSU nu trece printr-o perioadă bună, mai ales după ce a pierdut derby-ul de la Târgu Mureş, scor 1-4! Tot sâmbătă, fosta echipă din Zăvoi, Metalul Reşiţa, îi poate ajuta pe vâlceni dacă vor învinge sau măcar dacă nu vor pierde în faţa bistriţenilor de la Gloria.

Programul etapei de sâmbătă:

ASA Târgu Mureş – FC Olt
Metalul Reşiţa – Gloria Bistriţa
CSM Rm. Vâlcea – CS U Craiova