Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: bbc.co.uk

Fotbalist român din Liga 1, prins cu 16 kilograme de cocaină

Foto: bbc.co.ukRomânul Voicu Răzvan Florea, fost fotbalist în Liga 1 pentru Gloria Bistriţa, a fost arestat în Anglia, după un control de rutină al poliţiştilor rutieri. Fostul mijlocaş, în vârstă acum de 31 de ani, a fost oprit pe autostrada M6, în apropiere de Crew, şi a fost rugat să deschidă portbagajul. Răzvan Florea s-a conformat, iar poliţiştii au descoperit 16 pachete de cocaină ascunse în zona portbagajului, în valoare de aproape 6 milioane de euro, conform Crewe Chronicle.

“Voicu Răzvan Florea circula pe o porţiune aglomerată a autostrăzii pe 26 aprilie, în acest an, când a fost oprit la un control de rutină de poliţiştii din trafic. După ce autoturismul său Nissan Micra a fost controlat, într-o servietă din portbagaj au fost descoperite 16 pachete de cocaină, cântărind 16 kilograme, în valoare de peste 4,9 milioane de lire sterline. Pe 22 iulie, Florea a pledat vinovat în faţa unui tribunalului din Chester şi a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare”, ne informează Crewe Chronicle.

Gloria Bistriţa, FC Bihor, Farul, Unirea Alba Iulia, Dunărea Galaţi, Unirea Slobozia sunt echipele la care a jucat Voicu Răzvan Florea în cariera de fotbalist.