Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fotbal, Liga a II-a. CSM dă piept cu „Bătrâna Doamnă”

Gruparea din Zăvoi are şansa să lege patru victorii la rând şi să îşi asigure prezenţa în play-off încă din 2013

Nu se ştie cu exactitate câte etape din returul campionatului se vor mai juca în acest an. Dacă se va ţine cont de decizia iniţială a Federaţiei Române de Fotbal, vor mai avea loc încă trei dar o mare parte dintre conducătorii echipelor din eşalonul secund au anunţat că sâmbătă ar trebui să fie ultima rundă, în condiţiile în care a nins abundent şi terenurile devin impracticabile. Cert este că CS Municipal va juca sâmbătă pe terenul penultimei clasate, UTA Arad şi elevii lui Claudiu Niculescu au şansa să îşi treacă în cont cea de-a patra victorie consecutivă. Dacă se vor impune, municipalii au şanse mari să termine acest an pe primul loc al clasamentului, având în vedere că sunt la numai un punct distanţă de actuala lideră, CS Universitatea Craiova.

Arădenii sunt în colaps

Adversara vâlcenilor de sâmbătă nu stă deloc bine din punct de vedere financiar şi este la un pas de insolvenţă. În plus, spectatorii, fotbaliştii şi tehnicienii sunt în conflict deschis cu acţionarul majoritar al echipei, Adrian Marţian, după ce acesta a dorit să renunţe la serviciile lui Eugen Trică. Acesta a refuzat să plece şi este suţinut de toţi elevii săi dar şi de galeria utistă. Astfel s-a ajuns la un nou caz fără precedent în România. UTA este condusă de un antrenor demis, în timp ce acţionarul majoritar a stopat finanţarea. În meciul dintre CSM şi UTA, jucat în turul campionatului, vâlcenii au reuşit să se impună în Zăvoi fără prea mari probleme, cu scorul de 2-0.

Aproape dar totuşi departe de promovare

Victoria municipalilor de la Oradea, însă, are toate şansele să nu conteze în lupta pentru promovare asta pentru că bihorenii au nevoie de o minune pentru a termina campionatul pe una din primele şase poziţii ale clasamentului. CS Municipal rămâne pe ultima poziţie în ierarhia de play-off şi acolo va sta şi după următoarea etapă, indiferent de rezultat. Elevii lui Claudiu Niculescu au numai patru puncte şi sunt la şapte puncte distanţă de FCM Târgu Mureş şi la cinci de a doua clasată, FC Universitatea Craiova. Şi mai interesant este, însă, că ambele grupări aflate pe primele două locuri sunt în mare pericol să părăsească top şase, caz fericit pentru CSM care a pierdut în deplasările cu FCU şi FCM Târgu Mureş. De menţionat este faptul că echipele din Târgu Mureş şi Reşiţa se vor întâlni miercuri în meci direct şi pot acumula alte puncte. Situaţia este interesantă şi în clasamentul care va stabili echipele care se salvează de la retrogradare, respectiv pe cele care vor ajunge în eşalonul al treilea. Lidera ierarhiei este FC Olt, cu 12 puncte, după care sunt nu mai puţin de trei echipe cu câte nouă puncte strânse. Pe locurile din coadă sunt UTA Arad şi Minerul Motru, fiecare cu câte patru puncte. Ortacii şi arădenii dau, însă, semne vizibile de redresare după ce au obţinut rezultate foarte bune cu Gloria Bistriţa, respectiv FCM Târgu Mureş.

„Trebuie să fim uniţi!”

Managerul general al grupării vâlcene, Lucian Munteanu, speră ca problemele financiare să se rezolve şi gruparea din Zăvoi să îşi poată îndeplini obiectivul de promovare în primul eşalon: „Cu victoria de la Oradea am spart ghinionul de la meciurile din deplasare. Felicit staff-ul tehnic şi jucătorii pentru rezultatul obţinut şi mai ales pentru jocul prestat. În acest moment, Vâlcea se află pe poziţia a doua a clasamentului, la un punct de lider şi consider că acest loc este meritat. Luptăm în continuare pentru promovare, deşi trecem prin momente grele. Mă bucur că băieţii au înţeles eforturile pe care conducerea clubului le-a făcut în vară, odată cu mutarea noastră în Zăvoi. Punctele acumulate până în prezent şi locul din clasament sunt răsplata lor. Sper ca acţionarii să găsească soluţii pentru a putea depăşi acest moment greu legat de datoriile apărute. Altfel, am da cu piciorul unei posibile promovări pe care Vâlcea o aşteaptă de foarte mult timp. Dacă ne dorim să jucăm în Liga 1 de la anul, acum este momentul să ne unim forţele să ajutăm echipa. Avem un tehnician foarte bun, în persoana lui Claudiu Niculescu şi un lot tânăr, cu potenţial. Suporterii sunt alturi de noi, nu lipsesc de la niciun meci şi ne încurajează indiferent de scorul de pe tabelă. Baza sportivă din „Zăvoi” începe să arate din ce în ce mai bine. Presa sportivă vâlceană ne ajută prin promovarea echipei în mass-media. În concluzie, sunt create premisele unei promovări n Liga 1. Mai trebuie doar un imbold din partea celor care deţin clubul CSM pentru a reveni pe linia de plutire din punct de vedere financiar”. Senatorul Dan Niţu va urmări şi el atent şedinţa Consiliului Local de joi, în timpul căreia se va decide dacă municipalitatea este de acord să ajungă la un procent de 45% din acţiuni şi să suplimenteze bugetul clubului din Zăvoi. „Sunt fericit, echipa joacă mai bine de la etapă la etapă. Este prima victorie în deplasare după o partidă în care am dominat a doua repriză. Băieţii au avut un start mai greu, dar am intrat în joc şi spre finalul primei părţi am fost aproape de deschiderea scorului. Noi ne-am făcut treaba, acum e rândul municipalităţii să-şi facă treaba, după cum vorbeam zilele trecute de problemele financiare pe care le-am găsit la club. Vom vedea ce decizie ia executivul local”, a declarat parlamentarul vâlcean.