1

FCM Târgu Mureş – CS Municipal, care pe care pentru podium!

vreţi în Liga I, bateţi şi în deplasare! • formaţia din Zăvoi speră să obţină primul succes pe un alt teren decât cel din Zăvoi

Pe propriul teren, CS Municipal a mers aproape perfect. Un singur rezultat de egalitate în faţa unui adversar puternic, lidera Gloria Bistriţa, în rest succese pe linie şi evoluţii mulţumitoare sau foarte bune. În deplasare, însă, echipa lui Claudiu Niculescu nu a reuşit decât două rezultate albe cu CS Mioveni şi FC Olt Slatina şi a bifat o înfrângere cu FC Universitatea Craiova, o contracandidată la promovarea în Liga I. Pentru a ajunge la „masa bogaţilor”, gruparea din Zăvoi trebuie să câştige meciuri şi „afară” şi cel mai bun prilej este sâmbătă, în faţa ardelenilor de la FCM Târgu Mureş. Deaconescu şi compania vor întâlni o formaţie care, cel puţin teoretic, este obosită, având în vedere că ardelenii au jucat şi la mijlocul săptămânii restanţa cu FC Olt Slatina, tot pe propriul teren.
1. FCM Târgu Mure - CS Municipal care pe care pentru podium2
Antrenori cu nume, echipă mai puţin

FCM Târgu Mureş a început sezonul competiţional pe banca tehnică cu un antrenor în vogă, Edi Iordănescu, şi cu un obiectiv destul de vag, crearea unei echipe care în sezonul viitor să atace promovarea în primul eşalon. După doar câteva runde, Iordănescu a avut o ofertă de a prelua pe Universitatea Cluj dar nu a primit acceptul de la conducerea clubului şi relaţiile dintre fiul fostului selecţioner şi şefii de la Târgu Mureş s-au răcit. Până la urmă cele două părţi s-au despărţit. La cârma echipei a fost adus un alt tehnician cu nume, fostul internaţional, Ioan Ovidiu Sabău. Aceasta a declarat la numire că vrea să ducă pe FCM în Liga I dar a debutat cu o înfrângere, 0-1 la Oradea, cu FC Bihor din localitate. În ceea ce priveşte lotul de fotbalişti, acesta este format din câţiva jucători cu nume: Onicaş, Miclea, Buhăescu, Buhuşi sau A. Roman, care însă nu au dat randamentul scontat.

Revine Matache

Tehnicianul vâlcenilor, Claudiu Niculescu, va putea conta în meciul de sâmbătă pe serviciile unei piese de bază, Florin Matache. Portarul vâlcenilor revine după etapa de suspendare, după cartonaşul roşu încasat la meciul de la Roşiorii de Vede şi în mod normal va fi titularizat, chiar dacă şi Popescu a făcut un meci bun contra Metalului Reşiţa. În rest, antrenorul vâlcenilor poate merge după principiul că echipa câştigătoare nu se schimbă şi poate miza pe „zecele” de câmp utilizat în etapa precedentă. Dacă se va impune la Târgu Mureş, gruparea din Zăvoi îşi va menţine a doua poziţie a clasamentului sau poate spera chiar la preluarea fotoliului de lider, în cazul în care Gloria Bistriţa „va suda” al doilea eşec consecutiv.

Niculescu promite primul succes în deplasare

Tehnicianul principal al CSM-ului, Claudiu Niculescu, a recunoscut după partida cu Metalul Reşiţa că meciurile din deplasare au devenit o obsesie pentru el. „Să nu credeţi că începem o partidă fără să atacăm victoria, fie că ea se joacă la Râmnicu Vâlcea, fie că se joacă în deplasare. Au devenit o obsesie şi pentru mine partidele din deplasare, recunosc. Trebuie să spargem gheaţa, vor veni şi victoriile afară, poate chiar sâmbătă la Târgu Mureş. E nevoie de răbdare pentru că sigur ne putem îndeplini obiectivul de a promova în primul eşalon”.

Un nou derbi la Roşiori

După ce ani la rând au văzut numai meciuri de eşalon trei, spectatorii de la Roşiorii de Vede au şansa să vadă un al doilea derby al Ligii a II-a. Pe stadionul municipal se vor întâlni FC Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa, într-un meci de care pe care. Pentru gazdele patronate de Adrian Mititelu va fi o partidă de risc maxim, având în vedere că eventualele incidente din tribune i-ar putea atrage Ştiinţei o a treia suspendare drastică şi o a treia amendă mare care ar putea chiar să ducă clubul în faliment. Între timp, italianul Nicolo Napoli a anunţat că nu mai demisionează de la cârma Universităţii, în ciuda declaraţiilor date după înfrângerea cu CS Mioveni şi că la Craiova rămâne un grup unit care va ataca revenirea în primul eşalon fotbalistic. Cealaltă echipă a Craiovei, CSU, are un meci relativ simplu pe propriul teren cu FC Olt Slatina. Echipa antrenată de Ovidiu Stângă stă la cototiră şi aşteptă eventuale rezultate de egalitate la derbiurile etapei.

Programul etapei:

FC U Craiova – Gloria Bistriţa

Metalul Reşiţa – CS Mioveni

FCM Tg. Mureş – CSM Rm. Vâlcea

Olimpia – FC Bihor

CS U Craiova – FC Olt

Minerul Motru – UTA

Clasament:

1. Gloria Bistriţa 7 4 2 1 10-5 14 (+5)

2. CSM Rm. Vâlcea 7 3 3 1 10-6 12 (0)

3. FCU Craiova 7 3 3 1 7-4 12 (+3)

4. CSU Craiova 7 3 3 1 7-5 12 (0)

5. Metalul Reşiţa 7 3 1 3 11-10 10 (+1)

6. Olimpia Satu Mare 7 2 4 1 6-5 10 (+1)

7. FCM Tg. Mureş 6 2 2 2 4-4 8 (+2)

8. FC Bihor Oradea 7 2 2 3 8-9 8 (-4)

9. FC Olt Slatina 6 2 2 2 4-5 8 (-4)

10. CS Mioveni 7 2 2 3 6-9 8 (-4)

11. Minerul Motru 7 1 1 5 4-7 4 (-8)

12. UTA Arad 7 1 1 5 4-12 4 (-5)

Etapa viitoare:

UTA – FC U Craiova

Gloria Bistriţa – Metalul Reşiţa

CS Mioveni – FCM Tg. Mureş

CSM Rm. Vâlcea – Olimpia

FC Bihor – CS U Craiova

Alro – Minerul Motru