Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Event dar prea puțin

E greu de crezut că Oltchim nu va câștiga și Cupa României. Chiar dacă se va afla într-o zi proastă, Oltchim nu  poate pierde nici măcar în fața Universității Cluj, a doua echipă ca valoare din întrecerea internă. Așa că la Râmnicu Vâlcea va ajunge și al doilea trofeu al sezonului. Eventul este ca și câștigat dar parcă bucuria nu este mare. Nici măcar Radu Voina nu este entuziasmat și are dreptate să nu fie. În Liga Campionilor, acolo unde sunt ațintiți toți ochii suporterilor și specialiștilor, parcursul s-a oprit în grupele principale. Altădată ar fi fost o mare performanță, acum ratarea semifinalelor a fost considerată un eșec mare. Una peste alta nu mai este mult până la debutul unei noi ediții. Urmează o vară în care Voina are timpul necesar să pregătească o echipă care să ajungă în finală. Poate chiar o echipă care să câștige trofeul pus în joc.

Vlad Soare