Sâmbătă începe returul în eşalonul secund. Pentru a porni cu şanse reale în turneul play-off, municipalii trebuie să învingă pe propriul teren pe FCU, CSU şi FCM Târgu Mureş.
La mijloc de campionat, CS Municipal este în grafic în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivului propus pentru acest sezon competiţional, accederea în primul eşalon. Vâlcenii au şansa în retur să îşi sporească şansele de promovare, înainte de turneul play-off şi vor juca trei din cele cinci partide decisive, pe propriul teren. Astfel, în Zăvoi vor veni FC Universitatea Craiova, CS Universitatea Craiova şi FCM Târgu Mureş, în timp disputele cu Metalul Reşiţa şi Gloria Bistriţa vor avea loc în deplasare, ultima chiar înainte de pauza competiţională de iarnă. O parte dintre oficialii echipelor care activează în eşaloanele doi şi trei la fotbal au încercat să-i determine pe mai-marii de la Federaţia Română de Fotbal să dicteze pauză competiţională în luna noiembrie, după disputarea ultimei etape a turului de azi. Până la urmă s-a decis ca până pe 13 dcembrie să fie programate încă cinci etape din returul campionatului. În cazul în care timpul va fi nefavorabil, există posibilitatea ca ele să fie reprogramate pentru anul viitor.
Programul returului de campionat al Seriei a II-a:
Etapa a XII-a, 16 noiembrie
UTA Arad – FC Bihor Oradea
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Olt Slatina
CS Mioveni – CS Minerul Motru
Gloria Bistriţa – CSU Craiova
FCU Craiova – Olimpia Satu Mare
Metalul Reşiţa – FCM Târgu Mureş
Etapa a XIII-a, 23 noiembrie
CS FC Bihor Oradea – CSM Râmnicu Vâlcea
FC Olt Slatina – CS Mioveni
CS Minerul Motru – Gloria Bistriţa
CSU Craiova – FCU Craiova
Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa
FCM Târgu Mureş – UTA ARAD
Etapa a XIV-a, 30 noiembrie
UTA ARAD – CSM Râmnicu Vâlcea
CS Mioveni – CS FC Bihor Oradea
Gloria Bistriţa – FC Olt Slatina
FCU Craiova – CS Minerul Motru
Metalul Reşiţa – CSU Craiova
FCM Târgu Mureş – Olimpia Satu Mare
Etapa a XV-a, 7 decembrie
CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni
CS FC Bihor Oradea – Gloria Bistriţa
FC Olt Slatina – FCU Craiova
CS Minerul Motru – Metalul Reşiţa
CSU Craiova – FCM Târgu Mureş
Olimpia Satu Mare – UTA ARAD
Etapa a XVI-a, 13 decembrie
UTA ARAD – CS Mioveni
Gloria Bistriţa – CSM Râmnicu Vâlcea
FCU Craiova – CS FC Bihor Oradea
Metalul Reşiţa – FC Olt Slatina
FCM Târgu Mureş – CS Minerul Motru
Olimpia Satu Mare – CSU Craiova
Etapa a XVII-a, 8 martie
CS Mioveni – Gloria Bistriţa
CSM Râmnicu Vâlcea – FCU Craiova
CS FC Bihor Oradea – Metalul Reşiţa
FC Olt Slatina – FCM Târgu Mureş
CS Minerul Motru – Olimpia Satu Mare
UTA ARAD – CSU Craiova
Etapa a XVIII-a, 15 martie
Gloria Bistriţa – UTA ARAD
FCU Craiova – CS Mioveni
Metalul Reşiţa – CSM Râmnicu Vâlcea
FCM Târgu Mureş – CS FC Bihor Oradea
Olimpia Satu Mare – FC Olt Slatina
CSU Craiova – CS Minerul Motru
Etapa a XIV-a, 22 martie
Gloria Bistriţa – FCU Craiova
CS Mioveni – Metalul Reşiţa
CSM Râmnicu Vâlcea – FCM Târgu Mureş
CS FC Bihor Oradea – Olimpia Satu Mare
FC Olt Slatina – CSU Craiova
UTA ARAD – CS Minerul Motru
Etapa a XX-a, 29 martie
FCU Craiova – UTA ARAD
Metalul Reşiţa – Gloria Bistriţa
FCM Târgu Mureş – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – CSM Râmnicu Vâlcea
CSU Craiova – CS FC Bihor Oradea
CS Minerul Motru – FC Olt Slatina
Etapa a XXI-a, 5 aprilie
FCU Craiova – Metalul Reşiţa
Gloria Bistriţa – FCM Târgu Mureş
CS Mioveni – Olimpia Satu Mare
CSM Râmnicu Vâlcea – CSU Craiova
CS FC Bihor Oradea – CS Minerul Motru
UTA ARAD – FC Olt Slatina
Etapa a XXII-a, 12 aprilie
FC Olt Slatina – CS FC Bihor Oradea
CS Minerul Motru – CSM Râmnicu Vâlcea
CSU Craiova – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – Gloria Bistriţa
FCM Târgu Mureş – FCU Craiova
Metalul Reşiţa – UTA ARAD
Şirineasa, eliminată din Cupa României
Faza judeţeană a Cupei României a programat o nouă etapă, una în care surpriyele nu au lipsit. Cea mai mare dintre ele s-a înregistrat la Bărbăteşti, acolo unde formaţia locală a eliminat pe AS Şirineasa, lidera Seriei Sud a Ligii a IV-a, echipă cu punctaj maxim. De asemenea, campioana en-titre a judeţului, CS Hidroelectra, a părăsit Cupa României după ce a fost învinsă la limită de Viitorul Dăeşti. În derbiul etapei, Flacăra Horezu a trecut clar de Experţii Popeşti, 4-1. Două dintre meciuri au avut nevoie de prelungiri pentru desemnarea echipei calificate. Unirea Tomşani a eliminat pe UTD Drăgăşani, 3-1, în timp ce AS Creţeni a trecut la Brezoi de Lotru după executarea loviturilor de la 11 metri.
Rezultate:
Viitorul Valea Mare – Cozia Călimăneşti 1-3
Lotru Brezoi – AS Creţeni 0-0 (2-3 după executarea loviturilor de la 11 metri)
AS Bărbăteşti – CS Şirineasa 3-2
Posada Perişani – Foresta Malaia 2-1
Flacăra Horezu – Experţii 2000 Popeşti 4-1
Viitorul Dăeşti – Hidro Rm. 1-0
CS Mădulari – Olteţul Alunu 5-3
UTD Drăgăşani – Unirea Tomşani 2-2 (2-3 după prelungiri)
Roșca, demis de la Brașov
Tehnicianul vâlcean, Aurelian Roșca, nu a rezistat nici măcar un tur de campionat la cârma formaţiei clasată pe locul secund al clasamentului în Liga Naţională, Corona Braşov. Candidată la cucerirea titlului naţiona, gruparea braşoveană are şase victorii din şapte posibile, singurul meci pierdut fiind cel de pe propriul teren cu Dunărea Brăila. Corona a reuşit să se impună clar în runda precedentă, la Ploieşti, partidă după care Roşca a fost anunţat că îşi poate găsi un alt angajament. Zvonurile spuneau că în locul lui Roşca va reveni Mariana Târcă, fostul principal de la Corona dar conducerea clubului a decis să-l aducă pe Bogdan Burcea, secundul lui Gheorghe TAdici de la echipa naţională feminină a României. Burcea a mai pregătit-o pe SCM Craiova iar din vară a fost la Universitatea Piteşti, în eşalonul inferior. Fără tehnicianul vâlcean pe banca tehnică, echipa brașoveană a suferit o înfrângere usturătoare în cupele europene. Corona Braşov a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia croată HC Lokomotiva Zagreb, cu scorul de 25-23 (14-9), în manşa tur din turul trei al Cupei Cupelor. Partida retur va avea loc în Croaţia, în 17 noiembrie. Ambele echipe au fost calificate direct în turul trei al Cupei Cupelor. Câştigătoarea dublei manşe se va califica în optimile de finală ale competiţiei. În 2013, Cupa Cupelor a fost câştigată de Hypo Viena, care evoluează în actuala stagiune în Liga Campionilor, în aceeaşi grupă din care face parte şi vicecampioana României, HCM Baia Mare.
Lasă un comentariu