Vestea decesului lui Bogdan Medrea, preşedintele de la CSM Râmnicu Vâlcea, a luat prin surprindere întreaga lume sportivă din Vâlcea şi nu numai. „Body” s-a stins într-un spital bucureştean după o grea suferinţă şi a adus multă tristeţe în inimile celor care l-au cunoscut. Sâmbătă, la Măciuca, într-o atmosferă apăsătoare, Bogdan Medrea a fost condus pe ultimul drum de peste 500 de persoane. Au fost prezenţi prieteni ai fostului arbitru şi conducător de club, colegi, membri ai galeriei de fotbal dar şi toţi fotbaliştii şi tehnicienii de la CSM.
În sunetele sfâşietoare ale unei fanfare, cortegiul funerar a parcurs cei trei kilometri de la casa părintească a lui Bogdan Medrea până la cimitirul acolo unde unde „Body” se va odihni în pace. Soţia lui Bogdan, Anne Marie, a postat pe o reţea de socializare un mesaj sfâşietor: „Dumnezeu să te ierte iubirea mea! Într-o zi ne vom reîntâlni şi vom fi împreună pentru totdeauna. Sunt sigură că sufletul tău va fi mereu alături de noi şi ne vei veghea de acolo de unde eşti. Te iubesc şi te voi iubi mereu, Dumnezeu îmi este martor. Vei rămâne îngerul meu păzitor şi să mă aştepţi pentru că într-o zi vom fi din nou amândoi! Drum lin iubirea mea!”.
Şi fostul tehnician de la CSM, Alex Ciobanu, actualmente antreor în Oman, plânge pentru prietenul său bun: „Cu o mare tristeţe am pierdut în aceste zile un PRIETEN! Un OM cu suflet nobil, un OM cu care îmi făcea plăcere să vorbesc, un om de la care aveai ce învăţa, un OM care te hrănea cu optimismul lui, un PREŞEDINTE lângă care am avut şansa să lucrez, PREŞEDINTELE care a fost lângă mine la prima mea finală ca antrenor! PRIETEN drag îmi vei lipsi mereu, vei fi parte din viaţa mea mereu! NU TE VOI UITA NICIODATĂ”.
Emoţionant este şi mesajul transmis de un prieten bun de-al lui Body, Gheorghe Filip, „Este noapte Bogdane, şi nu pot dormi. Prieten drag, astăzi am fost la tine la ţară la Măciuca. Am fost cu multă lume. Atunci când îmi ziceai să merg cu tine, nu mergeam, nu aveam timp, aşa îţi răspundeam. Am fost astăzi, dar tu nu erai. O “mare” de lume te aştepta la poartă, dar tu nu ieşeai. Autocarul de la Club a claxonat prelung, de zeci de ori, ca şi cum tu dormeai. Suna să te trezeşti, dar tu nu o făceai. Suna ca şi cum tu, ai fi întârziat. Prieten drag, în anii în care am fost colegi cândva, odată nu ne-am suparat, deşi motive s-ar mai fi aflat. Şi locul în care ai lucrat, ţi l-am păstrat, aşa cum l-ai lăsat, sperând că într-o bună zi, vei reveni şi iar colegi noi doi vom fi. Şi fraţi dacă eram, aşa de bine nu ne înţelegeam. De ce acum, după atâta timp, te-ai supărat pe mine aşa de crunt? În neputinţa lumii mele plâng, şi mă gândesc la tine ca la un sfânt. Eu ştiu că în viaţa ta, atât de scurtă, cât a fost să fie ea, pe nimeni tu, nu ai fi supărat. Rămâi cu bine prieten drag, nu-ţi zic adio, că eu nicicând în viaţa mea, din suflet zic, nu voi putea ca să te uit!”
Dumnezeu să-l ierte!