Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM intră din nou în vacanţă

Fotbaliştii din Zăvoi nu vor mai pleca azi în cantonamentul de la Braşov

Oficialii de la CS Municipal au făcut strategia pentru pauza competiţională pentru o eventuală participare în primul eşalon de fotbal. Gruparea din Zăvoi s-a reunit încă de lunea trecută, la stadionul 1 Mai, a susţinut sâmbătă o primă partidă amicală şi ar fi trebuit să plece azi la Braşov pentru cantonamentul centralizat, singurul stagiu de pregătire pentru Liga I. Cum Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a stabilit ca CS Universitatea Craiova să poată juca fără probleme în primul eşalon, toate planurile vâlcenilor sunt date peste cap.

Înfrângere în primul amical

În prima partidă de pregătire, CS Municipal a jucat la Curtea de Argeş în faţa formaţiei FC Clinceni, care se pregăteşte tot pentru Liga I, dacă Tribunalul de Arbitraj Sportiv va respinge contestaţia depusă de Rapid Bucureşti. Elevii lui Erik Lincar au jucat bine, şi-au creat câteva ocazii de a marca dar au pierdut în final cu 0-1, după ce Ispir a punctat după o lovitură de la colţul trenului. De partea cealaltă, pentru CS Municipal a ratat ocazii importante prin Enache Câju şi Bogdan Geantă. Tehnicianul vâlcenilor a testat mai mulţi fotbalişti, printre care şi doi sud-americani. Pentru gruparea din Zăvoi au debutat şi cei patru fotbalişti care au semnat contracte cu CSM, Puşcaşu, Vl. Munteanu, Câju şi Neagu. De asemenea, au fost folosiţi şi câţiva jucători tineri. Deocamdată nu se ştie cu exactitate când va fi următoarea partidă de pregătire şi nici cine va fi adversarul.

Se reia vacanţa pentru municipali

Dacă nimic senzaţional nu se va mai întâmpla, CS Municipal va juca primul meci oficial al sezonului abia în 30 august, atunci când debutează eşalonul secund. Până atunci mai sunt nu mai puţin de două luni şi riscurile ca pregătirea să nu se întrerupă erau mari. În primul rând elevii lui Lincar ar fi acumulat multă oboseală, în plus încă 60 de zile departe de familii ar fi putut crea o mare nervozitate în rândul lotului. Nu în ultimul rând, cantonamentul de la Braşov care ar fi trebuit să debuteze azi, nu ar mai fi avut o utilitate precisă la capitolul acumulare fizică. Din informaţiile pe care le avem, fotbalişti au fost anunţaţi că vor mai sta în vacanţă cel puţin încă o săptămână în timp ce rezervarea la hotel a fost anulată. Prelungirea vacanţei îi prinde cel mai bine atacantului Christian NKongue care oricum primise o săptămână suplimentară de pauză.

Numărul plecărilor a ajuns la 9

Înainte de reunirea lotului se ştia că din lotul vâlcenilor nu vor mai face parte cinci fotbalişti: Matache, Ureche, Lircă, Todea şi Danilo. Între timp, s-au mai reziliat contractele la încă patru jucători: Cataramă, Cârstoiu, Creţu şi Nicola. Cea mai mare pierdere este, de departe, cea a lui Florin Matache, titular de incontestat al formaţiei care a terminat sezonul trecut pe locul trei al clasamentului. În ceea ce priveşte venirile, acestea sunt patru la număr: Enache Câju, 30 de ani, de la CS Universitatea Craiova, Cosmin Neagu, 22 de ani, venit de la Dunărea Galaţi, Andrei Puşcaşu (24 ani) de la Gloria Buzău şi Vlad Munteanu II (24 ani), de la Corona Braşov. La prima vedere postul de portar pare descoperit la CS Municipal, care mai trebuie să găsească soluţii pentru posturile de mijlocaşi de creaţie şi chiar de atacanţi.

Promovarea e din nou greu de realizat

În sezonul viitor obiectivul propus va fi probabil tot promovarea în Liga I dar nici acum nu va fi deloc uşor. CS Municipal va face parte tot din Seria de Vest a eşalonului inferior, acolo unde va ajunge şi Politehnica Timişoara, principala favorită. Echipa din Banat a retrogradat din prima ligă şi, cel puţin deocamdată, a păstrat o mare parte din fotbaliştii de bază. Ca şi forţă financiară, Politehnica nu poate sta mai bine decât cele două echipe care au promovat la finalul sezonului trecut, CS Universitatea Craiova şi ASA Târgu Mureş. Marea problemă este că la finalul sezonului 2014-2015 vor promova numai primele clasate în cele două serii ale eşalonului inferior. În afară de Poli Timişoara şi CSM Râmnicu Vâlcea pentru promovare se mai pot bate reşiţenii de la Metalul.

Fără invitaţii în primele trei eşaloane

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat că este interzisă invitaţia făcută unor echipe pentru a evolua în unul din primele trei eşaloane de fotbal. Astfel, campioana judeţului Vâlcea, Flacăra Horezu, nu mai are şanse de a ajunge în Liga a III-a, după ce a pierdut barajul de promovare.