gruparea din Zăvoi a luat toate cele trei puncte de la Brașov și a scăpat de ultimul loc al clasamentului
 CS Municipal a jucat pe terenul liderului, Corona Brașov, și părea victimă sigură, acolo unde Damila Măciuca pierduse clar cu o etapă în urmă. Totu și, vâlcenii au început cum nu se putea mai bine și au deschis scorul încă din minutul 4, atunci când Stoica a prins un șiut de zile mari, de la mai bine de 15 metri distanță. Al doilea gol a picat repede, peste numai trei minute, Toma fiind învins de Marius Ene, portarul vâlcean fiind păcălit de o deviere a apărării. Se părea că lidera la zi a Seriei a II-a își revine și duce jocul spre poarta adversă dar CS Municipal a mai punctat de încă două ori până la pauză. În minutul 38 Stoica a reu șit dubla, după încă un șiut de excepție, diferența fiind majorată în minutul 43, de Bebe Vasile care l-a lobat pe portarul advers după ce scăpase singur. Ardelenii au redus din handicap rapid, imediat debutul părții secunde dar nu au reu șit nici măcar egalarea. În runda viitoare CS Municipal joacă „acasă” cu FC Olt în timp ce Damila Măciuca are deplasare la Oradea, cu Luceafărul. Ambele formații au mare nevoie de victorie, având în vedere că mai sunt de disputat din acest tur de campionat numai trei etape. Municipalii vor să mai urce în clasament și să aibă o iarnă cât de cât liniștită în timp ce gruparea din sudul județului se poate apropia și mai tare de Corona Brașov, formație care tocmai a suferit prima înfrângere din acest campionat.
 Acuzații de blat, respinse de ambele părți
 La finalul întâlnirii, zvonurile au spus că gruparea brașoveană ar fi dorit să piardă partida, mai ales că o victorie a ultimei clasate era „premiată” cu o cotă la pariuri excelentă. Oficialii ardeleni au negat vehement aceste zvonuri, prin vocea președintelui Liviu Lupu: „Clubul ASC Corona 2010 Brașov prin reprezentanții săi neagă cu vehemență orice presupus aranjament în cadrul meciului cu Râmnicu Vâlcea. Suntem supărați pentru punctele pierdute pe teren propriu, s-a făcut o analiză internă atât a jocului cât și a celorlalte presupuse întâmplări din sânul echipei noastre și nu s-au constatat niciun fel de nereguli, atmosfera în rândul jucătorilor fiind una bună în continuare și toată lumea se mobilizează pentru ultimele 2 meciuri din acest tur pe care sper să le câștigăm. Vreau să vă informez că toți jucătorii echipei de fotbal Corona Brașov sunt cu drepturile salariale la zi și din informațiile pe care le am nimeni din clubul nostru nu s-a plâns de partea financiară. Am ajuns pe primul loc al seriei pe merite proprii și se pare că am început să deranjăm, consider că cei care au făcut afirmațiile ce se regăsesc în diverse articole sunt oameni invidio și care urmăresc să destabilizeze acest grup și acest club. Deoarece doresc ca la clubul ASC Corona 2010 Brașov totul să fie cât mai transparent, le cer autorilor articolului să aducă dovezi concrete ale celor relatate de dân și pentru că aceste dovezi ne vor ajuta și pe noi, iar altfel doresc să- și prezinte scuzele fața de clubul ASC Corona 2010 Brașov deoarece au pătat imaginea clubului pe care îl conduc. În caz că niciuna dintre cele afirmate mai sus nu se va întâmpla, clubul ASC Corona 2010 Brașov își rezervă dreptul de a acționa în consecință.” Președintele brașovean se referă la un articol apărut pe site-ul www.liga2.ro, în care printre altele se spune: „Sursele ProSport susțin că mai mulți oameni din Brașov au șitiut că meciul va fi aranjat pentru pariuri. La o singură agenție din orașul de sub Tâmpa au fost mizate, cu puțin timp înainte de startul partidei, câteva zeci de milioane pe pronosticul X2, adică o cotă de 4. „E clar că mai mulți oameni au șitiut. Probabil au aflat cu ajutorul relațiilor pe care le au pe la club sau cine șitie. Iar meciul a mirosit urât, urât rău de tot”. Acela și lucru l-au făcut, conform persoanelor din anturajul ardelenilor, mai mulți jucători din lotul Coronei dornici să își consolideze situația financiară. Ca un element de culoare în toată această poveste cu iz de blat, cei doi antrenori, Laurențiu Tudor și Daniel Bona, sunt buni prieteni de pe vremea când jucau amândoi la Săcele. Aceea și sursă a prezentat și punctul de vedere al patronului vâlcenilor, Cătălin Rufă: „De când sunt eu la Vâlcea nu am auzit de blaturi, nimeni nu s-a gândit măcar să facă un blat. Mi se pare o utopie ca o echipă care trage la promovare să se dea la o parte împotriva uneia care e la retrogradare. Pentru ce?”Â
 Rezultate :
 FC Bihor FC Maramureș 1-1
UTA Arad Voința Sibiu – anulat
Poli Timișoara a stat
CS Mioveni FCM Târgu Mureș 0-0
Unirea Alba Iulia FC Argeș 1-1
Corona Brașov CS Municipal 2-3
FC Olt Luceafărul Oradea 0-0
 Clasament:
1. Corona Brașov         10     21 (+6)
2. Poli Timișoara          10     20 (+5)
3. Damila Măciuca                 9       17 (+2)
4. UTA Arad                10     16 (+1)
5. FCM Tg. MureșÂ Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â 9Â Â Â Â Â Â Â 14 (+2)
6. Dacia Mioveni          11     14 (-4)
7. FC Bihor                   10     13 (-2)
8. Luceafărul Oradea    10     12 (-3)
9. Unirea Alba Iulia      11     11 (-7)
10. FC ArgeșÂ Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â 8Â Â Â Â Â Â Â 10 (-2)
11. FC Olt                     9       7 (-8)
12. CS Municipal          8       7 (-5)
13. FC MaramureșÂ Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â 9Â Â Â Â Â Â Â 6 (-6)
Etapa viitoare:
 FC Maramureș UTA Arad
Voința Sibiu Poli Timișoara
CS Mioveni va sta
FCM Târgu Mureș Unirea Alba Iulia
FC Argeș Corona Brașov
CS Municipal FC Olt
Luceafărul Oradea Damila Măciuca
Vlad Soare
Lasă un comentariu