Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Club Sportiv Chimia are nevoie de director

Ministerul Tineretului și Sportului din București organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 8 posturi contractuale de conducere, vacante, de director, după cum urmează: al Clubului Sportiv Municipal Arad, al Clubului Sportiv Municipal Brăila, al Clubului Sportiv „Muscel” Câmpulung, al Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, al Sport Club Miercurea Ciuc, al Clubului Sportiv „Mureşul” Târgu Mureş, al Clubului Sportiv Municipal Sibiu şi al Clubului Sportiv „Chimia” Râmnicu Vâlcea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în muncă: minimum 3 ani; disponibilitate pentru delegări şi lucru în program prelungit; competenţă managerială: cunoştinţe de management, calităţi şi aptitudini manageriale.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 13 octombrie 2016, ora 10:00: proba scrisă – la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, din Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului din Bucureşti, str. Vasile Conta, nr. 16, sectorul 2, etaj 2, camera 205, telefon 021/307.64.30.