Tehnicianul de la CSM recunoaşte că a făcut neispirta schimbările şi nu ştie dacă mai rămâne la Vâlcea
La finalul meciului dintre CS Municipal şi ASA Târgu Mureş, tehnicianul Claudiu Niculescu a fost fair-play, a recunoscut că victoria oaspeţilor este meritată, că şansele de promovare au dispărut. De asemenea, „Lunetistul” a spus că nu ştie dacă va mai rămâne în Zăvoi şi după terminarea acestui sezon competiţional.
„Ce am încercat mi-a ieşit exact pe dos”
– Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acest eşec. Când echipa reuşeşte victorii mari meritul este general. De această dată sunt singurul vinovat. Am făcut schimbări neinspirate, şi asta recunosc. Prima dintre ele am făcut-o la pauză, în ideea că oaspeţii joacă în zece oameni, am vrut să forţăm un pic atacul, să facem 2-0 şi să închidem meciul. Aşa am gândit-o. Nu mi-a ieşit, a ieşit exact pe dos. Asta este viaţa, acesta este fotbalul. Am continuat să fiu neispirat şi cu celelalte două schimbări de azi. Îmi pare rău, foarte rău, am avut un drum frumos până acum.
– Mai avem şanse de promovare?
– Din păcate nu, cu această înfrângere probabil am ieşit complet din lupta pentru promovare.
– Poate ar fi fost mai bine cu Iancu şi Codin în teren?
– Nu ştiu ce să spun, acum regretele sunt tardive. Probabil ar fi fost mai bine. Încă o dată vă spun, îmi asum acest eşec. Băieţii au făcut tot ce a depins de ei. Nu am înţeles de loc căderea din a doua repriză pentru că aveam un ascendent moral, avantaj şi om în plus…
„Nu mă întrebaţi acum dacă mai rămân…”
– Dacă vei primi o propunere în acest sens, vei rămâne la CS Municipal şi pentru un eventual nou proiect pentru sezonul viitor?
– E greu să vorbesc acum. Vă rog să mă înţelegeţi că îmi e greu. Nu are rost să discutăm despre ceva ce va fi peste o anumită perioadă…
– Dacă Tănase nu se accidenta atât de repede şi jucam în superioritate până la final, măcar la un rezultat de egalitate puteam spera?
– Nu ştiu, probabil. V-am spus, şi cu introducerea lui în teren am fost total neispirat. Nu caut scuze, nu o să le găsesc. Mi-a fost frică de acest meci şi pentru că a trebuit să plec la acele cursuri şi nu i-am văzut la antrenamente.
– Ce se va întâmpla până la finalul play-off-ului, vei miza pe mai mulţi fotbalişti sau vei încerca obţinerea a cât mai multor puncte?
– Eu cred că am dat şansa fiecărui fotbalist din actualul lot deci nu se pune problema ca de acum încolo să dau şansa nu ştiu cui. Vedem ce o să mai fie săptămâna viitoare. E regretabil, am pierdut un meci pe care l-am avut în mână. Acum sunt nervos, nu înţeleg atitudinea băieţilor după pauză.
„Trebuie să fim realişti, minunile sunt rare”
– E de vină şi FRF care te-a obligat să pleci la un curs înainte de un meci atât de important?
– Nu, nu are legătură, cursul a fost organizat de UEFA. Nu caut nicio scuză, nu e vina nimănui, numai a mea este.
– În fotbal se mai întâmplă şi minuni, mai putem spera şi noi la una din ele?
– Minune… Eu am o vorbă pe care o spuneam şi când am fost fotbalist. E bine să dai dovadă de optimism dar înainte trebuie să dai dovadă de realism, să stai cu picioarele pe pământ. E foarte greu să mai sperăm la unul din primele două locuri ale clasamentului. La locul trei mai sperăm, asta da.
ULTIMA ORĂ: Niculescu a plecat de la CSM. Vine Linkar?
Claudia Niculescu şi-a înaintat demisia de la cârma echipei CSM sâmbătă seara, după o discuţie cu conducerea clubului. „A venit la mine şi mi-a spus că renunţă pentru a crea un şoc la echipă. Imediat, ne-am gândit la o soluţie şi l-am sunat pe Erik Linkar. Ne-a spus că se gândeşte o zi şi dacă va accepta propunerea, va conduce încă de luni dimineaţa primul antrenament la echipei” – spune managerul general al formaţiei vâlcene Lucian Munteanu.
Lasă un comentariu