Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bârfele tribunei

Oficialii din Zăvoi nu sunt dispu și să-i cedeze gratis la alte formații pe Roșca și Tomozei, fotbaliști aflați sub contract cu CSM. Tomozei a declarat că își va rezolva problema și va înapoia clubului banii cheltuiți cu el. Se pare că Luminița Huțupan a jucat accidentată meciul cu Metz, după ce a suferit o problemă musculară chiar la încălzire. Chiar și așa, „Huțu” a făcut un nou meci mare, ca în tinerețe. Lupta va fi mare pentru participarea la barajul de promovare în Liga a III-a la fotbal. Pretendentele trebuie, însă, să șitie că pentru a ajunge în eșalonul III nu este suficient să câștige campionatul. Meciul de baraj se anunță a fi unul dificil, așa cum a fost de fiecare dată în ultimii ani.  Vlad Soare

Bârfele tribunei

În momentul în care la echipă se va întoarce și Paula Ungureanu, tehnicianul Radu Voina va avea o misiune dificilă. Va avea la echipă patru portari și toți de certă valoare, alături de proaspăta mămică Luminița Huțupan Dinu fiind în lot Mihaela Smedescu și Talida „Toto” Tolnai. Cel mai probabil un portar va fi împrumutat la o altă formație din Liga Națională. După atacul lui Gheorghe Tadici la adresa oficialilor de la Oltchim, eventualele colaborări dintre cele două formații nu vor mai exista. Astfel, la Zalău nu vor mai ajunge jucătoare împrumutate, așa cum s-a întâmplat de exemplu cu Daniela Băbeanu sau Mihaela Smedescu. Este posibil ca returul campionatului din eșalonul secund să fie amânat cu cel puțin o săptămână, în cazul în care vor fi condiții meteo nefavorabile. Pentru CS Municipal ar fi o veste bună, mai mult timp la dispoziție pentru omogenizarea lotului. Vlad Soare