Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Atletism, handbal, fotbal şi şah în Vâlcea, de Ziua Internaţională a Sportului

Începând de luni 6 aprilie a.c. şi până în data de 10 aprilie, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea vor avea loc o serie de competiţii sportive. Este vorba de atletism, handbal, fotbal şi şah, competiţii ce sunt organizate cu ocazia „Zilei Internaţionale a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace”.

Evenimentele sunt organizate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, în parteneriat cu unităţile de învăţământ de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, dar şi cu cele din judeţ. „Se doreşte a fi o ocazie de promovare a sportului şi a activităţii fizice ca o exprimare universală. Putem spune că sportul este un mod de educare a celor tineri, un mijloc de promovare a unei vieţi sănătoase. Este ziua în care prin sport ne dorim integrarea socială a tuturor copiilor şi tinerilor, indiferent de cultură, limbă, statut social, sex şi religie. Nu în ultimul rând în ziua în care se va desfăşura o competiţie sportivă, aceasta va pleda în favoarea necesităţii de a investi în sport în continuare. Bineînţeles că este o bună ocazie de a promova sportul în acest fel, având în vedere faptul că în perioada 06-10.2015 aprilie este programul «Şcoala Altfel», iar cei care vor să practice sport au această posibilitate” – se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Sport Vâlcea.

Participanţii care se vor situa pe primele trei locuri ale clasamentului, vor primi din partea DJST diplome, medalii, mingi, cupe şi tricouri.